Avertismentul lui Hans Klemm: Norii întunecați ai intoleranței amenință să se intensifice
Data publicării:
Ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, spune că Europa trebuie să facă eforturi pentru a preveni noi „atrocități”, cum a fost Holocaustul, în condițiile în care iliberalismul și intoleranța sunt promovate din nou, de data aceasta cu ajutorul tehnologiei.
„Din păcate, norii întunecați ai iliberalismului, naționalismului și intoleranței amenință să se intensifice astăzi peste Europa și în Vest. Ecourile întunecate ale trecutului, propagate în prezent de tehnologia modernă, subminează temeliile a ceea ce am creat împreună la finalul războiului care a dezlănţuit Holocaustul în România şi care început acum aproape 80 de ani sfâșierea acestui continent. Trebuie să ne reafirmăm hotărârea de a preveni repetarea unor asemenea atrocități și să dovedim că suntem devotați ideii de a crea o lume bazată pe toleranță, respect și principii democratice”, a spus Hans Klemm.