Atentatul de la Paris, revendicat. Atacatorul ar fi un cecen de 21 de ani

Data actualizării: Data publicării:
atentat franta

ACTUALIZARE ora 10:00. Un tânăr de 21 de ani ar fi autorul atacului comis  sâmbătă seară în centrul Parisului, soldat cu un mort şi patru răniţi. Informaţia apare duminică dimineaţă în presa din Hexagon, dar nu este confirmată încă oficial. 

Atacatorul de la Paris fusese audiat de serviciile secrete franceze în luna aprilie. Era considerat o persoană de risc încă de acum  doi ani. Potrivit TF1, atacatorul, identificat cu numele de Hamzat Azimov, avea legături cu un bărbat a cărui soţie a plecat în Siria. Născut în 1997, atacatorul a fost naturalizat francez în 2007, după naturalizarea mamei sale.

Părinţii lui se află în detenţie provizorie de duminică dimineaţă.


Bărbatul care a atacat sâmbătă seară cu un cuţit mai mulţi oameni în centrul Parisului nu a fost identificat nici acum. Organizaţia jihadistă Stat Islamic a revendicat însă atacul. Poliţia încă nu a venit cu o informaţie oficială. Atacatorul a fost ucis de forţele de ordine, la scurt timp după ce a înjunghiat mortal un om şi a rănit alţi patru, dintre care doi sunt în stare gravă.

Atacatorul a lovit prima dată în jurul orei locale 21:30, în zona din apropierea Operei din Paris, cunoscută pentru viaţa de noapte. A înjunghiat un trecător, apoi şi-a continuat atacul, năpustindu-se cu cuţitul asupra oamenilor pe care îi întâlnea. Panicaţi, cei aflaţi pe stradă s-au baricat în barurile şi cafenelele din jur. Agresorul a încercat să intre în mai multe localuri, în căutare de victime, dar cei aflaţi înăuntru au reuşit să-i blocheze accesul.
A fost oprit în cele din urmă de forţele de ordine.

„Am auzit nişte focuri de armă în depărtare, 100 sau 150 de metri, nu sunt foarte sigur. Am mers în direcţia de unde s-au auzit focurile de armă şi un poliţist a venit la mine să mă întrebe dacă e vreo victimă şi unde o poate găsi. I-am arătat şi după l-am întrebat cine a fost împuşcat şi mi-a spus că atacatorul a fost neutralizat”, a povestit un martor ocular.

Preşedintele francez a scris pe Twitter că Franţa a plătit din nou cu sânge faptul că nu cedează în faţa inamicilor libertăţii. La scurt timp, atacul a fost revendicat de organizaţia teroristă Stat Islamic, ai cărei membri au spus că agresorul a fost unul dintre soldaţii grupării. Informaţia nu a fost confirmată până acum, dar şi poliţia merge pe ipoteza unui act de inspiraţie teroristă.

„În această etapă, deoarece potrivit martorilor atacatorul a strigat Allah akbar în timp ce ataca oamenii cu un cuţit şi din cauza modului în care a acţionat, procurorii antitero din Paris se ocupă acum de caz”, a anunțat procurorul Parisului, Francois Molins.

După ce a câştigat alegerile anul trecut, Emmanuel Macron a promis că lupta cu terorismul islamic va fi o prioritate. Peste 230 de oameni au fost ucişi în Franţa, în ultimii trei ani, în atacuri inspirate de jihadişti.

 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri