ATAC TERORIST PARIS. „L'Express” prezintă (falsele) teorii ale complotului

Data publicării:
retroviseurs 5183907

Oglinzile. Unii observatori au afirmat, bazându-se pe imagini, că vehiculul Citroen pe care l-au folosit teroriștii miercuri nu este cel care a fost găsit pe strada Meaux la câteva ore după masacrul din redacția „Charlie Hebdo”. Au adus ca argument faptul că oglinzile retrovizoare, „albe” în momentul atacului, ar fi devenit ulterior „negre”.

Explicația este foarte simplă, scrie L'Express: e vorba de oglinzi retrovizoare cromate. În funcție de expunerea la lumină, ele strălucesc mai mult sau mai puțin.  

Polițistul mort – un fals. Imaginile în care un polițist trântit la pământ este executat cu sânge rece de unul dintre teroriști circulă pe net de miercuri după-amiază. Un fals, scena nu este credibilă, spun unii. Argument: nu este vizibilă nicio picătură de sânge, iar corpul polițistului nu rămâne inert.

Din păcate, realitatea este cu totul alta, explică L Express. Agentul Ahmed Merabel a murit, într-adevăr în timpul serviciului, așa cum au observat zeci de internauți. „Dacă nu se vede sângele în această filmare nu înseamnă că nu este adevărat”, comentează, pe Facebook, cel care a dat publicității acest film.

Carte de identitate pierdută. Un alt fapt care îi agasează pe sceptici: cum se face că un terorist care și-a pregătit minuțios atentatul își uită cartea de identitate într-un vehicul? Unii văd aici un scenariu fabricat. Să fie vorba doar de o greșeală pare prea simplu. Chiar și anchetatorii au fost surprinși de diferența dintre siguranța și profesionalismul de care dau dovadă teroriștii în timpul atacului de la Charlie Hebdo – așa cum au fost surprinși în alte imagini video – și această greșeală de începător. „Greșeala e omenească”, spune șeful sindicatului polițiștilor. Pe de altă parte, ar putea fi vorba de o simplă „zăpăceală”.

Teza că teroriștii au lăsat voluntar cartea de identitate, altfel spus că ar fi creat o pistă falsă, este contrazisă de prelevările de ADN din mașină, care corespund profilului genetic al suspecților, potrivit France2.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Secretele imobiliare din România ale Regelui Charles dezvăluite de...
Digi FM
Cum arată Bryan Adams în 2024, la 65 de ani. La 16 ani s-a lăsat de școală pentru muzică
Pro FM
Selena Gomez reacționează după noile critici legate de silueta sa: Nu-mi pasă că nu sunt subțire băț
Film Now
Jennifer Lopez, în cei mai scurți pantaloni din garderobă și cizme până la genunchi, la proiecția noului film...
Adevarul
Nazistul care s-a revoltat împotriva cruzimii. Povestea adevărată a lui Oskar Schindler, salvatorul evreilor
Newsweek
Care pensionari NU iau bani în plus la pensie la indexarea din 1 ianuarie? Știm ce meserie au avut
Digi FM
Un român, văduv și tatăl a doi copii, mort în inundațiile din Spania. Fratele lui i-a găsit trupul fără...
Digi World
O asistentă a dezvăluit cele mai comune regrete pe care le aveau pacienții aflați pe patul de moarte
Digi Animal World
Un hamster a „evadat” dintr-o școală, într-un balon de plastic. Imaginile, desprinse parcă dintr-un film...
Film Now
Motivul pentru care Al Pacino și-a donat toți bani câștigați din filmul „Cruising”: „Nu am vrut să am asta pe...
UTV
Margot Robbie si Tom Ackerley au devenit parinti pentru prima oara. Actrita a nascut un baietel perfect...