Autorităţile franceze permit începând din această noapte circulaţia dinspre Regatul Unit către Franța, anunță Ministerul Afacerilor Externe, în condițiile în care sute de români sunt blocați la frontieră.
Cetățenii Uniunii Europene care vor să treacă din Marea Britanie în Franța trebuie să prezinte dovada unui test COVID negativ, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea deplasării.
Sunt acceptate atât testele PCR, cât şi cele antigen care sunt sensibile la noua tulpină a coronavirusului. Lista testelor antigen acceptate urmează să fie publicată de Ministerul francez al Solidarităţii şi Sănătăţii, menţionează MAE.
Aceste reglementări rămân în vigoare până cel puţin pe 6 ianuarie 2021, sub rezerva unei posibile reevaluări la nivel bilateral sau european.
Măsurile anunţate de autorităţile franceze survin inclusiv în urma demersurilor active ale Ministerului Afacerilor Externe pe lângă partea franceză şi răspund totodată Recomandării publicate marţi de către Comisia Europeană privind o abordare coordonată a călătoriilor şi transportului ca răspuns la situaţia creată de identificarea noii tulpini a virusului SARS-CoV-2 observată în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, potrivit unui comunicat al MAE.
Ministerul Afacerilor Extern va continua să urmărească evoluţiile în privinţa gestiunii pandemiei de COVID-19 şi să informeze cu celeritate asupra oricăror măsuri formulate în raport cu aceste evoluţii.
Editor : Monica Bonea