Angela Merkel şi François Hollande avertizează: o intervenţie a Rusiei în alegerile din Ucraina va avea consecinţe grave

Data publicării:
angela merkel suparata

 Cei doi lideri cer Moscovei să nu blocheze alegerile din Ucraina.

Dacă (n.r. alegerile prezidenţiale) nu vor avea loc, se va ajunge la o mai mare destabilizare a ţării. Iar atunci intervin măsurile adoptate de Consiliul Europei, potrivit cărora suntem pregătiţi să aplicăm mai multe sancţiuni Rusiei”, a spus Angela Merkel, cancelarul Germaniei.

Cei doi lideri europeni i-au transmis preşedintelui rus, Vladimir Putin, să ia măsuri concrete pentru retragerea trupelor sale de la graniţa cu Ucraina. De asemenea, ei au cerut ambelor tabere să-şi dezarmeze trupele paramilitare.

„Dorinţa noastră este de a se organiza alegeri prezidenţiale ce nu pot fi contestate, pe 25 mai, în toată regula, transparente şi care să îi ofere preşedintelui care va fi ales legitimitatea necesară”, a spus François Hollande, preşedintele Franţei.

Referendum în Doneţk şi Lugansk

În acest timp, locuitorii din estul Ucrainei se pregătesc pentru referendumul care ar urma să aibă loc mâine. Liderii separatiştilor susţin că, pentru imprimarea a trei milioane de buletine de vot în regiunea Doneţk, au cheltuit doar 1.200 de euro. Înainte de vot, părerile localnicilor din Slaviansk sunt împărţite.

„Nu voi participa la referendum. Nu am nevoie de el”, spune un bărbat în vârstă din Slaviansk.

„Sigur că voi participa, este primul lucru pe care îl voi face. Avem nevoie de acest referendum şi vom merge la el, este o sărbătoare pentru noi”, spune o tânără din Slaviansk.

„Dacă locuitorii din Dnipropetrovsk vor dori să se alăture Rusiei, atunci este în regulă. Nu cred că vom rezista singuri”, spune un bărbat din acelaşi oraş. 

Procesul electoral va începe la ora opt dimineaţa şi se va încheia la ora 22.00. Locuitorii din Doneţk şi Lugansk vor putea vota în 53 de puncte unde vor fi aduse urne mobile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri