Angela Merkel s-a abţinut la votul pentru desemnarea compatrioatei sale la conducerea Comisiei Europene

Data publicării:
Bundestag Votes On Syria Military Intervention
Foto: Guliver/GettyImages

Cancelarul german Angela Merkel a declarat marţi că a trebuit să se abţină în cursul votului liderilor europeni la Bruxelles pentru desemnarea compatrioatei sale Ursula von der Leyen la conducerea Comisiei Europene, relatează Agerpres.

În cursul votului celor 28 de membri ai UE, actuala ministră a apărării a fost numită „în unanimitate, cu o singură abţinere din partea mea”, a declarat Merkel în cursul unei conferinţe de presă, la încheierea summitului.

Cancelarul a declarat că a trebuit să se abţină „din cauza unor reguli electorale germane”.

Ea a salutat meritele, în opinia ei, ale numirii doamnei von der Leyen. „Este prima femeie” la conducerea Comisiei Europene şi „prima dată după 52 de ani când Germania” deţine preşedinţia Comisiei, a spus Angela Merkel.

Franţa a avut în această perioadă patru preşedinţi ai Comisiei, a reamintit ea. Germania a deţinut preşedinţia Comisiei în momentul creării acestui post, cu Walter Hallstein, între 1958 şi 1967. La acea vreme, UE se numea Comunitatea Economică Europeană.

Numirea Ursulei von der Leyen pentru a-i succeda lui Jean-Claude Juncker trebuie confirmată în mod oficial printr-un vot al Parlamentului European. Preluarea funcţiilor este prevăzută la 1 noiembrie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri