Angela Merkel / FOTO: MediafaxFoto
"Noi putem schimba lucrurile în bine, acesta este mesajul demolării Zidului", pe 9 noiembrie 1989, a apreciat cancelarul german, într-o ceremonie la Memorialul Zidului Berlinului, potrivit Mediafax.
"El ni se adresează nouă, în Germania, în egală măsură ca altora, în lume", a continuat Angela Merkel, dar, "în particular, în acest moment, oamenilor din Ucraina, din Siria, din Irak şi din toate regiunile lumii în care libertăţile şi drepturile omului sunt ameninţate sau chiar călcate în picioare".
"Demolarea Zidului a arătat că visurile pot deveni realitate", a adăugat cancelarul, care a crescut în fosta Republică Democratică Germania (RDG) şi avea 35 de ani la monentul respectiv.
"Alte ziduri pot fi demolate, zidurile dictaturii, violenţei, ideologiilor, urii", a mai spus Angela Merkel, care şi-a început cariera politică în urma evenimentelor de la 9 noiembrie 1989.
Ea a amintit că regimul comunist est-german era un "stat nedrept", "un stat care-şi supraveghea" cetăţenii şi încălca "drepturi fundamentale ca libertatea de opinie şi libertatea presei".
Sărbătorirea demolării Zidului Berlinului este "o zi a libertăţii", dar şi "o zi a comemorării victimelor", a continuat cancelarul conservator, amintind că 130 de persoane au fost ucise în urma tentativei de a trece dincolo de Zid, după ce acesta a fost construit pe 13 august 1961, şi până când a fost demolat, 28 de ani mai târziu.