Analiză Politico: Franța a ajuns în pragul unei „crize de nervi” la nivel național

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0615497153
Demonstranți la un „marș al libertății” în Franța, împotriva extremei drepte. Foto: Profimedia Images

Emmanuel Macron, pălmuit în public. Lider de stânga francez, atacat cu făină. O scrisoare „absurdă” semnată inclusiv de câțiva foști generali francezi, în care se pomenește despre pericolul unui război civil: sunt semne care arată că Franța se confruntă cu o veritabilă „isterie politică” înaintea alegerilor regionale care se vor desfășura în această duminică, iar țara și pare să se îndrepte tot mai hotărât către o „criză de nervi” la nivel național, cu 10 luni înaintea alegerilor prezidențiale, se arată într-o analiză Politico.

Toate acțiunile descrise mai sus sunt „opera” extremiștilor de dreapta, ceea ce face ca Franța să sufere de ceea ce Politico numește „Lepennism” (de la „Le Pen”) - o stare de „permanentă anxietate” care favorizează creșterea extremei drepte, ultranaționaliste și anti-europene.

Tensiunile sociale sunt promovate și alimentate prin denigrări, exagerări și inclusiv minciuni grosolane publicate de către susținătorii lui Le Pen și de site-urile de extremă dreapta din Franța.

Damien Tarel, bărbatul în vârstă de 28 de ani care l-a pălmuit pe Macron, s-a declarat un fan al săbiilor medievale și al artelor marțiale. El a fost condamnat la 4 luni de închisoare la doar două zile de la incident. Anterior, Tarel declarase instanței că este un simpatizant de dreapta care a acționat pentru că „președintele a susținut tot ceea ce era putred în Franța”.

Franța este în prezent divizată între susținătorii lui Macron (apreciat pentru inițierea măsurilor de relaxare, cea mai recentă fiind renunțarea la carantina de noapte și la mască în spații publice) și opozanții președintelui (acuzat pentru toate „relele” din timpul pandemiei).

Conform Politico, scindarea politică din Franța este una strict geografică: de o parte se situează populația urbană, mai liberală, și de cealaltă parte este populația din zonele rurale, mai conservatoare. Este o rețetă similară care în Marea Britanie a dus la Brexit, iar în SUA la alegerea lui Donald Trump.

Analiștii politici îl critică pe Macron pentru incapacitatea sa de a pune bazele unei mișcări politice de centru și pentru eșecul de a explica în mod clar scopul și direcția reformelor. Președintele francez este în continuare perceput drept „arogant” de către politicienii și presa de centru-stânga și centru-dreapta din această țară.

Ce se va întâmpla dacă partidul de extremă dreapta a lui Le Pen va câștiga în cel puțin o regiune din Franța la alegerile locale

Recent, partidul lui Macron, - La République en Marche - a blcoat candidatura unei femei musulmane la alegerile lcoale deoarece aceasta a purtat hijab-ul într-o fotografie de campanie.

Întâmplarea arată din nou cât de sensibil este subiectul locului Islamului în societatea franceză și cât de important a devenit în contextul apropierii alegerilor prezidențiale din 2022 – Marine Le Pen se anunță a fi principalul competitor al lui Emmanuel Macron în această confruntare.

În cazul alegerilor regionale de duminică, sondajele de opinie arată că La République en Marche nu se va clasa pe primul loc în niciuna dintre regiunile Franței în primul tur al alegerilor.

În schimb, partidul extremist al lui Le Pen - Uniunea (Adunarea) Națională - ar putea câștiga primul tur de scrutin în șase din cele 13 regiuni. În al doilea tur de scrutin, partidul lui Le Pen are șanse să câștige cel puțin o regiune - Marsilia-Nisa-Avignon și șanse teoretice să obțina victoria și regiunea Le Grand Est.

Dacă Uniunea Națională (partidul lui Le Pen) ar câștiga într-o regiune, victoria ar credibiliza-o și mai mult pe Le Pen în ochii electoratului francez. Dacă Uniunea Națională ar câștiga în cel puțin două regiuni, „nivelul de isterie din politica franceză ar depăși orice limită”, se arată în analiza Politico.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...