Europa nu a reușit să îndeplinească niciunul dintre obiectivele de vaccinare stabilite la începutul lunii ianuarie pentru primul trimestru al acestui an. Comisia Europeană a anunțat că până la sfârșitul lui martie, 80% din populația de peste 80 de ani ar fi trebuit vaccinată, precum și 80% din personalul sanitar. Conform celor mai recente date colectate de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) la data de 1 aprilie, cifrele sunt departe de aceste țeluri.
Conform datelor furnizate de mai multe țări europene , mai puțin de o treime (27,1%) dintre vârstnici primiseră ambele doze de vaccin împotriva coronavirusului, în timp ce 56,7% trecuseră doar de prima fază de vaccinare, adică de singură doză administrată.
Doar România și Ungaria și-au vaccinat o mare parte din personalul medical
Nici o țară din UE nu a îndeplinit obiectivul de a ajunge la 80% din vaccinarea populației cu vârsta peste 80 de ani, arată studiul citat de publicația spaniolă Publico. Unele dintre cele mai bine plasate la sfârșitul trimestrului sunt Danemarca, cu 59,5% dintre bătrânii săi complet vaccinați, Malta (69,4%) și Danemarca (52%). Spania, Germania, Olanda și România nu au trimis date despre vaccinarea persoanelor în vârstă.
În ceea ce privește vaccinarea personalului medical, lucrurile par să stea ceva mai bine, deși datele furnizate de ECDC sunt parțiale, deoarece doar 13 țări europene au furnizat date despre acest grup de populație. Cifrele arată că, în medie, cele 13 țări au vaccinat complet 47% din lucrătorii lor din domeniul sănătății și că 61,1% au primit până la 1 aprilie prima doză. Doar Ungaria și România și-au vaccinat cea mai mare parte din personalul medical, se mai arată în analiza citată. De asemenea, și datele furnizate de Spania relevă că acolo a fost vaccinat 66,9% din personalul medical cu cele două doze.
Citește și: OMS critică ritmul lent cu care se desfăşoară vaccinarea în Europa: "În acest fel se prelungește pandemia"
Europa, între îndoielile privind AstraZeneca și așteptarea vaccinului Johnson & Johnson
Țările europene recurg în cea mai mare parte la imunizarea populației cu vaccinurile Pfizer și AstraZeneca, acestea din urmă cu schimbări de strategie în ultimele săptămâni din cauza cazurilor de tromboză apărute în urma inoculării.
Între timp, europenii așteaptă sosirea vaccinurilor cu doză unică, produse de Johnson & Johnson. În România, primele doze ar urma să ajungă în luna aprilie, la fel și în alte țări din Europa. Aceste doze ar trebui să determine creșterea numărului de persoane vaccinare în rândul populației adulte până la vară.
Citește și: Vaccinul Johnson&Johnson împotriva COVID va fi livrat în Europa din 19 aprilie
Germania se pregătește să își reorganizeze campania de vaccinare, după ce autoritățile germane au decis să suspende administrarea AstraZeneca, în general, celor cu vârsta sub 60 de ani. Într-o primă fază, Germania a ales să nu administreze acest vaccin pentru cei peste 65 de ani, la recomandarea experților săi.
În Marea Britanie, peste 30 de milioane de persoane au primit prima doză de vaccin COVID-19 de când a început planul de imunizare la începutul lunii decembrie. Anglia vaccinează cu BioNTech / Pfizer și Oxford / AstraZeneca, dar este de așteptat ca în lunile următoare să poate fi folosit și vaccinul Moderna.
Citește și: Cinci ţări din UE vor primi doze suplimentare de vaccin pentru accelerarea campaniilor de vaccinare
În Italia, vaccinului de la compania farmaceutică anglo-suedeză Astrazeneca i s-a permis, de asemenea, să inoculeze persoanele de peste 65 de ani fără patologii grave. Premierul Mario Draghi și soția sa au fost vaccinați recent cu prima doză de vaccin AstraZeneca. Pentru cei cu vârsta de peste 80 de ani, a fost preferat serul Pfizer.
În ceea ce privește vaccinul Johnson & Johnson, care va ajunge în Italia la mijlocul lunii aprilie, nu au fost stabilite limite de vârstă, dar nu s-a comunicat încă la ce categorii de vârstă va fi folosit.
În Franța, francezii pot fi vaccinați pentru moment cu trei vaccinuri. Toate au fost aprobate pentru utilizare la persoanele cu vârsta peste 18 ani, deși după controversa privind posibilele efecte secundare ale AstraZeneca France, acest vaccin a fost limitată la persoanele cu vârsta peste 55 de ani. Și în Franța se așteaptă sosirea primelor doze de Johnson & Johnson în luna aprilie.
Danemarca, prima țară europeană care a suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca la 11 martie, a prelungit această măsură cu încă trei săptămâni până la jumătatea lunii aprilie, din cauza necesității de a finaliza mai multe analize legate de câteva cazuri particulare.
Și Norvegia a prelungit această măsură până la mijlocul lunii aprilie din același motiv, din cauza a șase cazuri cu simptome anormale după vaccinare, dintre care patru letale.
Editor : A.A.