Ambasadorul Marii Britanii: Aproape un milion de români au ales să trăiască în UK, în ciuda Brexit-ului şi a lipsei micilor

Data actualizării: Data publicării:
Andrew Noble, ambasadorul Marii Britanii la București.
Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ambasadorul Marii Britanii, Andrew Noble, a afirmat, joi, la recepţia de Ziua Reginei, că aproximativ un milion de români au ales să trăiască în UK, în contextul Brexit-ului, a capriciilor vremii şi a diferenţelor culinare dintre cele două naţiuni.

„În ultimii doi ani de zile calitatea şi dimensiunea relaţiei bilaterale au crescut remarcabil. Am descoperit chiar că aproape un milion de români au ales să trăiască în Regatul Unit, în ciuda Brexit-ului, a vremii şi a absenţei micilor din bucătăria englezească”, a spus diplomatul.

El a amintit că anul acesta se împlinesc 69 de ani de când Regina Elisabeta a II-a se află pe tronul Marii Britanii. „Regina şi-a dedicat viaţa Marii Britanii şi Commonwealth-ului”, a spus Noble şi a amintit că 2021 este un „an de tristeţe profundă pentru Regină” după moartea Prinţului Philip, duce de Edinburgh. În acest context, ambasadorul a amintit de prietenia dintre Prinţul Philip şi Regele Mihai, potrivit Agerpres.

În discursul său, ambasadorul Noble a amintit de implicarea misiunii britanice în susţinerea ONG-urilor române „care se ocupă cu provocări sociale precum violenţa împotriva femeilor sau exploatarea sexuală a minorilor”.

„Am sărbătorit în acest an aniversarea a 165 de ani de la dezrobirea romilor din România şi a 50 de ani de la declaraţia drepturilor romilor din 1971. Mai avem multe de făcut la nivel global, nu doar în România, pentru a obţine egalitatea adevărată”, a adăugat el.

Totodată, ambasadorul britanic a vorbit despre perspectivele prezentului, după ce Marea Britanie a ieşit din UE.

„Aproape un milion de români aduc o contribuţie valoroasă la dezvoltarea societăţii britanice”

„Indiferent de sentimentele personale legate de Brexit, obiectivul actual este de a consolida relaţiile Regatului Unit la nivel global. Summitul G7 a demonstrat cum partenerii globali pot lucra împreună pentru a răspunde la provocări globale precum pandemia, consolidarea democraţiei şi a libertăţii presei„, a subliniat el.

Cu acest prilej, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a transmis mesajul premierului Florin Cîţu.

„Guvernul României preţuieşte Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ca pe un partener strategic puternic şi de încredere”, a arătat acesta.

În acest sens, a fost amintit Parteneriatul strategic România - Marea Britanie. „Obiectivul nostru principal este să modernizăm şi să extindem cooperarea bilaterală şi în alte domenii - de la politica externă şi de securitate, apărare şi legături economice la cele culturale şi din domeniul educaţiei. Este o oportunitate de a reconfirma determinarea noastră pentru un parteneriat mai puternic”, este subliniat în mesajul transmis de Executivul român.

Este menţionată şi comunitatea românească din Regatul Unit - „aproape un milion, români care aduc o contribuţie valoroasă la dezvoltarea societăţii britanice”.

„Suntem foarte interesaţi să consolidăm şi să valorificăm rolul pozitiv al acestora în interesul relaţiilor româno-britanice şi în egală măsură să le protejăm drepturile”, a transmis Nicolae Ciucă.

La rândul său, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Claudiu Năsui, apreciat că „Marea Britanie este un exemplu pe care trebuie să îl urmăm în ceea ce priveşte reformele pieţei libere, comerţului liber şi taxarea muncii”.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...