Secţiile de votare înfiinţate în afara ţării pentru alegerile europene 2019 şi pentru referendumul pentru justiţie din 26 mai au atins un număr-record. Românii vor putea vota în 441 de locuri din întreaga lume. În 2016, pentru alegerile parlamentare, au fost organizate în străinătate 417 secţii.
Iulian Ivan - reprezentant special al MAE pentru alegeri: Indiferent de statut, dacă au domiciliu, reşedinţă sau se află ca turişti, românii aflaţi în străinătate se pot prezenta la oricare dintre cele 441 de secţii de votare.
- Au nevoie de...?
- Au nevoie de act de identitate valabil.
- În UE şi în orice alt stat din afara spaţiului european se poate vota doar cu buletinul sau e nevoie de paşaport?
- Se poate vota pe baza oricărui act de identitate românesc aflat în perioada de valabilitate, indiferent că e paşaport sau carte de identitate sau buletin.
Cele mai multe secţii de votare au fost deschise, desigur, acolo unde există şi cele mai mari comunităţi de români. Vorbim despre Italia, Spania, Republica Moldova, Statele Unite şi Marea Britanie.
Italia - 76 de secţii de votare
Spania - 50 de secţii de votare
Republica Moldova - 36 de secţii de votare
Statele Unite - 31 de secţii de votare
Marea Britanie - 29 de secţii de votare
- Ce plan de rezervă aveţi în cazul în care în străinătate veţi avea un număr foarte mare de alegători?
Iulian Ivan - reprezentant special al MAE pentru alegeri: Să avem cel puţin un preşedinte de secţie, desemnat de MAE, şi doi operatori de calculator care să asigure condiţiile minime de funcţionare pentru o secţie, adică să aibă trei membri. Recomandăm cetăţenilor români să vină să voteze pe întreg parcursul zilei pentru a evita ca la ora 21:00, când legal se închid urnele, să nu-şi poată exercita dreptul.
- Există posibilitatea prelungirii perioadei?
- Nu, legea este foarte clară. La ora 21 secţiile de votare se închid având posibilitatea să voteze doar cei aflaţi înăuntru.
Date despre secțiile de vot din diaspora:
- Secţii de votare înfiinţate în diaspora - 441 (LISTA SECȚIILOR DE VOTARE DIN STRĂINĂTATE).
- Se votează în intervalul 7:00-21:00, ora locală.
- Nu există posibilitatea prelungirii procesului de votare după ora 21:00.
- Aproximativ 4 milioane de buletine de vot pentru diaspora.
- Pot vota românii care au reşedinţa, domiciliul sau se află ca turişti în străinătate.
- Se poate vota în străinătate pe baza unui act de identitate românesc valabil.
- Cetățenii români stabiliți în străinătate trebuie să completeze și o declarație pe propria răspundere, prin care își iau angajamentul că nu și-au exercitat dreptul de vot într-un alt stat membru. Ea poate fi pusă la dispoziție de către președintele Biroului Electoral, dar poate fi descărcată și din secțiunile aferente alegerilor ale site-urilor MAE și Biroului Electoral Central.