Acord istoric în Grecia. 10.000 de preoți vor fi scoși de pe statul de plată

Data actualizării: Data publicării:
slujba biserica Poligiros Grecia_shutterstock_1212013222

Înțelegere istorică la Atena în privința separării Bisericii de stat! Cei aproximativ 10.000 de preoți și arhiepiscopi nu vor mai fi funcționari publici. Ei vor fi însă plătiți în continuare printr-un fond comun, relatează BBC.

Aproximativ 10.000 de angajați ai bisericii vor fi tăiați de pe statul de plată, deși salariile lor vor fi în continuare subvenționate de statul elen.

Biserica Ortodoxă joacă un rol important în viața publică din Grecia.

Acordul între Alexis Tsipras și arhiepiscopul Ieronimos prevede de asemenea o reglementare a unui litigiu vechi de peste un deceniu privind proprietatea între statul grec şi Biserică, care este unul dintre cei mai mari proprietari în ţară.

Creditorii Greciei au cerut de mult timp guvernului să vândă active şi să reducă numărul angajaţilor din sectorul public. Potrivit sistemului actual, salariile preoţilor sunt plătite direct de la bugetul de stat, precum cele ale tuturor funcţionarilor publici.

Statul va aloca o sumă fixă, în jur de 200 de milioane de euro anual, pentru salariile angajaților din Biserică, indiferent dacă numărul preoților se va modifica.

Înțelegerea între prim minstru grec Alexis Tsipras și Arhiepiscopul Ieronymos a fost criticată de politicieni și preoți.

Potrivit Agerpres, un grup care îi reprezintă pe preoţi a declarat că va rezista oricărei încercări de a li se retrage statutul de funcţionari publici. „Ne vom strădui să asigurăm menţinerea statutului actual", a spus părintele Georgios Sellis, şeful asociaţiei preoţilor greci, citat de website-ul de ştiri Proto Thema.

Aranjamentul preliminar de marţi coincide cu discuţiile parlamentare pe tema revizuirii Constituţiei Greciei. Tsipras a declarat că l-a asigurat pe arhiepiscop că orice schimbări constituţionale vor proteja autonomia Bisericii.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...