GALERIE FOTO. Accident de tren în Spania: patru morți

Data actualizării: Data publicării:
accident de tren spania

Un tren regional a deraiat vineri dimineață în nordul Spaniei. Patru oameni au murit, potrivit presei spaniole. 

ACTUALIZARE. Sunt cel puțin patru morți și 50 de răniți în accidentul de tren care a avut loc în regiunea Galicia, din nordul Spaniei, o regiune unde sunt și mulți români, dar deocamdată nu sunt informații că printre victime ar fi și cetățeni români. Ambasada României și Consulatul de la Bilbao au pregătit o echipă gata să se deplaseze la fața locului, dacă va fi nevoie, transmite corespondentul Digi24 în Spania, Ciprian Bălțoiu.

Dintre cele patru victime care și-au pierdut viața, trei sunt angajați ai companiei feroviare, inclusiv mecanicul trenului. Trenul, compus din patru vagoane, aparținea companiei feroviare portugheze și se întorcea de la Vigo, Spania, îndreptându-se către Porto (Portugalia).

Trenul transporta 63 de pasageri, inclusiv un grup de turiști asiatici, și doi angajați ai companiei feroviare portugheze.


 

Trenul regional era folosit de foarte mulți navetiști. Avea un traseu de numai 16 kilometri, dar asigura legătura între o localitate din nord-vestul Spaniei și o alta de peste graniță, în Portugalia.

Primele două vagoane au ieșit de pe șine și s-au răsturnat, deocamdată din motive care nu au fost stabilite. Accidentul s-a petrecut în jurul orei locale 9:30.

În 2013, 80 de oameni au murit în cel mai mare dezastru feroviar din Spania, când un tren de mare viteză a deraiat și a intrat în zidul unui tunel lângă Santiago de Compostela, în Galicia.

Urmăriți o galerie foto cu imagini de la locul accidentului (click pe fotografie): 

accident tren Spania 090916 (9)
accident tren Spania 090916 (9)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri