Numele bebelușului regal a fost anunțat cu ocazia prezentării lui reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
„Ducele și Ducesa de Sussex sunt încântați să anunțe numele primului lor copil: Archie Harrison Mountbatten-Windsor”, se arată într-o postare pe pagina de Instagram.
„În această după-amiază, altețele lor regale l-au introdus Maiestății Sale Regina pe al optulea strănepot la Castelul Windsor”, se mai arată în mesaj.
Prinţul Harry, în vârstă de 34 de ani, şi Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, au devenit părinţi luni.
Copilul este al şaptelea în linia succesiunii la tronul britanic, după prinţul de Wales (prinţul Charles), ducele de Cambridge (prinţul William) şi cei trei copii ai lui - prinţul George, prinţesa Charlotte şi prinţul Louis -, şi ducele de Sussex (prinţul Harry), şi al optulea strănepot al reginei Elisabeta.