40 de hoți români, arestați în Spania

Data actualizării: Data publicării:
hot

O reţea de 40 de hoţi români care acționa în sudul Spaniei a fost destructurată de Garda Civilă. Toţi suspecţii au fost arestaţi.

Banda de infractori jefuia locuințe, cluburi de yachting, ferme, magazine și baruri. Până acum au fost descoperite 81 de infracţiuni, dar numărul lor ar putea fi mai mare, spun anchetatorii. Toți cei 40 de români lucrau cu acte în agricultură.

Era un paravan pentru furturile pe care le comiteau când nu erau pe câmp. Conform poliţiştilor, după ce îşi stabileau ţinta în una din localităţile din zona Seviliei, furau o camionetă, dădeau lovitura şi apoi duceau „prada” la o fermă izolată. De acolo era trimisă în România şi vândută.

Au fost ridicate bunuri în valoare de 900.000 de euro, printre care 17 motoare de ambarcaţiuni, mii de litri de îngrăşăminte agricole, 8 vehicule şi zeci de laptopuri şi telefoane mobile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri