Un grup de 13 consilieri medicali cooptaţi de guvernul polonez într-un consiliu medical constituit pentru a ajuta la combaterea pandemiei COVID-19 şi-au dat vineri demisia, reproşând executivului condus de premierul conservator Mateusz Morawiecki ezitări în luarea măsurilor adecvate. Executivul de la Varșovia are în total 17 consilieri medicali.
Guvernul manifestă „o toleranţă crescândă faţă de comportamentele mediilor care neagă ameninţarea COVID-19 şi importanţa vaccinării în lupta contra pandemiei, (toleranţă) care a fost de asemenea exprimată de membri ai guvernului sau de responsabili guvernamentali”, explică cei 13 medici în demisia lor, potrivit AFP.
Ei acuză de asemenea guvernul de „o acţiune foarte limitată în faţa valului din toamnă, apoi faţă de ameninţarea variantei Omicron, în pofida numărului enorm de decese estimate”.
Membrii acelui consiliu medical au lansat numeroase apeluri pentru impunerea unor restricţii antiepidemice mai ferme şi pentru o campanie de vaccinare mai activă. Medicii demisionari notează că recomandările lor nu au avut vreun impact asupra acţiunilor concrete ale autorităţilor.
Mai mulţi deputaţi ai majorităţii sunt antivaccinişti şi guvernul de la Varşovia depinde de voturile lor în parlament.
Polonia a înregistrat de la începutul pandemiei 4,28 milioane de cazuri de COVID-19, dintre care 101.841 de decese, la o populaţie de circa 38 de milioane de locuitori. Aproximativ 21,3 milioane de cetăţeni polonezi sunt vaccinaţi anti-COVID-19 cu două doze, iar peste opt milioane dintre ei au primit şi a treia doză, mai notează sursa citată de Agerpres.
Pentru ultimele 24 de ore au fost raportate în Polonia 16.047 noi cazuri de COVID-19 şi 423 de noi decese provocate de această boală.
Editor : Liviu Cojan