UE impune sancțiuni Iranului. Sunt vizați compania care produce dronele Shahed și trei importanți lideri militari iranieni

Data actualizării: Data publicării:
lansare Dronă-kamikaze de origine iraniană
Dronă-kamikaze de origine iraniană. Foro: Profimedia

Statele membre ale Uniunii Europene s-au pus de acord asupra unor sancţiuni care intră în vigoare joi împotriva a trei indivizi precum şi a unei entităţi care furnizează Rusiei drone iraniene utilizate în Ucraina, a anunţat preşedinţia cehă a UE.

„După trei zile de discuţii, ambasadorii UE au aprobat măsuri împotriva unor entităţi care furnizează drone iraniene care lovesc Ucraina”, a anunţat preşedinţia cehă pe Twitter, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

„Statele membre ale UE au decis să îngheţe bunurile a trei indivizi şi a unei entităţi responsabile de livrarea de drone”, potrivit preşedinţiei.

Potrivit unei liste de sancţiuni consultate de AFP înainte de adoptarea lor, sancţiunile vizează în special compania iraniană Shahed Aviation Industries, legată de puternicii Gardieni ai Revoluţiei, şi trei responsabili militari, între care generalul Mohammed Hossein Bagheri, şeful de stat major al forţelor armate iraniene.

„UE este de asemenea gata să extindă sancţiunile la alte patru entităţi care au figurat deja pe o listă de sancţiuni anterioare”, a adăugat preşedinţia cehă.

Ucraina a cerut luni mai multe sancţiuni împotriva Iranului, după mai multe lovituri de drone kamikaze asupra Kievului, care s-au soldat cu cel puţin trei morţi, Rusia fiind acuzată că utilizează dispozitive de fabricaţie iraniană pentru bombardamentele sale.

Forţele aeriene ucrainene au afirmat miercuri că au distrus 223 de drone iraniene de la jumătatea lui septembrie.

Miercuri, la ONU, Rusia şi Iranul au dezminţit cu fermitate orice furnizare de către Teheran a unor drone armate Moscovei în războiul din Ucraina.

UE a anunţat în paralel că a adunat „probe” care demonstrează că dronele utilizate de Rusia împotriva Ucrainei au fost furnizate de Iran şi că pregăteşte sancţiuni.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, care se pregăteşte să găzduiască un summit al celor 27 de lideri ai UE la Bruxelles, a salutat joi „acţiunea rapidă” a UE „împotriva Iranului, care susţine războiul Rusiei în Ucraina”.

Premierul ceh Petr Fiala a subliniat, la rândul său, că sancţiunile au fost „dirijate împotriva persoanelor şi entităţilor care fabrică şi furnizează drone”.

„Este răspunsul nostru clar la regimul iranian care furnizează drone Rusiei, care le utilizează pentru a asasina cetăţeni iranieni nevinovaţi”, a adăugat el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri