UE continuă să sprijine financiar palestinienii. Borrell: „Vom verifica orice scurgere către Hamas”

Data actualizării: Data publicării:
Josep Borrell, Înaltul reprezentant european pentru politici externe şi de securitate susţine o conferinţă de presă la Bruxelles, pe 9 februarie 2023.
Josep Borrell, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. Foto: Profimedia Images

Miniștrii de externe ai UE au decis să ofere în continuare sprijin financiar palestinienilor, după o ședință de urgență organizată marți în Oman. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, spune că se va verifica orice „scurgere” de fonduri către gruparea Hamas, iar dacă va exista o astfel de situație, persoanele responasabile vor plăti prețul pentru această greșeală.

„Majoritatea covârșitoare [de miniștri] a fost împotriva ideii de suspendare a plăților către Autoritatea Palestiniană. Acesta este lucrul care contează”, a spus Borell, adăugând că plățile către palestinieni „nu vor fi anulate”.

Potrivit acestuia, doar două sau trei țări își doresc suspendarea acestor fonduri. Potrivit The Guardian, una dintre aceste țări ar fi Ungaria.

Ajutorul umanitar va fi, de asemenea, sporit, a spus Borrell, care a adăugat că UE este cel mai mare finanțator al Autorității Palestiniene.

Comisarul european Oliver Varhelyi anunțase luni că UE a suspendat toate plăţile ajutorului său pentru dezvoltare către palestinieni şi a decis să îşi reevalueze toate programele în derulare.

Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a precizat marţi referitor la acest subiect că nicio plată nu va fi întreruptă cât timp reexaminarea este în curs.

Potrivit lui Borell, informaţia potrivit căreia Germania a decis să îşi anuleze ajutorul pentru palestinieni după ofensiva Hamas este „falsă”.

„Ministrul german a spus în mod clar că nu este deloc vorba despre aşa ceva şi că Germania va continua să furnizeze acest sprijin', le-a spus Borrell jurnaliştilor.

Germania şi-ar putea evalua programele pe termen mediu şi lung, dar „nu să le suspende”, a adăugat el.

Uniunea Europeană, principalul susţinător financiar al palestinienilor, a alocat circa 1,2 miliarde de euro pentru 2021-2024 pentru finanţarea de proiecte, mai ales în educaţie şi sănătate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Detalii despre viața lui Amber Heard în Madrid: "Nu iese în evidență". A înlocuit agitația din L.A. cu tihna...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Jamie Foxx, prima reacție după altercația de ziua lui: "Când lumina ta strălucește puternic, ei încearcă să...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei