Ucrainenii se tem că Rusia folosește un nou tip de armă în Ucraina. „E ceva între bombă ghidată și rachetă”

Data publicării:
bombă cu planare
Bombă cu kit de planare de tip FAB-500 folosită de un avion de vânătoare-bombardament Suhoi Su-34. Foto: Profimedia Images

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul Ucrainei, care au ucis cel puţin o persoană miercuri, au declarat oficialii locali, citaţi joi de Reuters, informează Agerpres.

Patru copii, între care un bebeluş de numai trei luni, se numără printre cele 19 persoane rănite la Harkov în ultimele lovituri ruseşti, dintre care unele au provocat întreruperi de curent.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a condamnat atacul, calificându-l drept „terorism rusesc”, în timp ce Volodimir Timoşko, şeful poliţiei regionale, a afirmat că este posibil ca Moscova să fi utilizat un nou tip de bombă ghidată în aceste atacuri asupra Harkovului, pe care a descris-o ca fiind vorba de UMPB D-30.

„Este ceva între o bombă aeriană cu sistem de ghidare, pe care ruşii au utilizat-o recent, şi o rachetă. Este o bombă zburătoare, ca să spunem aşa”, a afirmat Timoşko, care s-a deplasat la locul impactului.

Guvernatorul regional Oleh Sinehubov a sugerat, de asemenea, că este posibil ca Moscova să fi folosit un nou tip de bombă. „Se pare că ruşii au decis să îşi testeze bombele modificate pe locuitorii caselor” din zonă, a spus el.

Rusia nu a făcut deocamdată niciun fel de comentarii cu privire la aceste declaraţii. Moscova neagă permanent că ar viza civili, deşi războiul pe care l-a declanşat a ucis mii de oameni, a dus la strămutarea a milioane de oameni şi a distrus oraşe şi sate.

Două clădiri rezidenţiale şi o instituţie medicală au fost parţial distruse. În total, 14 clădiri, inclusiv o unitate de învăţământ, au fost avariate, a declarat Sinehubov pe aplicaţia de mesagerie Telegram, făcând referire la ultimele atacuri asupra regiunii Harkov.

Primarul din Harkov, Ihor Terehov, a comunicat de asemenea pe Telegram despre un alt bombardament, survenit după miezul nopţii trecute, asupra unui cartier din oraş, care a distrus un restaurant şi a spart geamurile unei clădiri adiacente, dar fără să facă răniţi.

Parchetul din regiunea Harkov a raportat că un băiat de 12 ani a fost ucis în bombardamentele ruseşti asupra oraşului Borova, la sud-est de Harkov, unde a fost lovită o clădire rezidenţială cu cinci etaje, ale cărei geamuri s-au spart, iar balcoanele au fost grav avariate.

Harkov şi regiunea adiacentă au fost atacate frecvent cu rachete şi drone în cei peste doi ani de război, dar utilizarea de bombe ghidate de mare calibru este ceva neobişnuit pentru oraş.

„Teroarea rusă împotriva oraşului devine din ce în ce mai odioasă”, a scris miercuri seara Zelenski pe X (ex-Twitter), îndemnându-i pe aliaţii Ucrainei să furnizeze mai multe mijloace de apărare antiaeriană şi avioane de luptă.

Citește și: „Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat”. Zelenski avertizează: Fără ajutorul SUA, Putin va împinge rapid războiul în NATO

„Nu există nicio explicaţie raţională pentru care (rachete) Patriot, care sunt în număr mare în întreaga lume, încă nu acoperă cerul Harkovului şi al altor oraşe şi comunităţi atacate de teroriştii ruşi”, a spus el.

Pe fondul bombardamentelor masive asupra Harkovului, media de stat ruse au difuzat joi o serie de informaţii că forţele Moscovei s-ar pregăti de lansarea unei ofensive asupra acestei regiuni, pe care vor să o încercuiască, potrivit Unian.

Centrul pentru combaterea dezinformării din cadrul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei a dezminţit, afirmând că aceste informaţii fac parte dintr-o „propagandă a fricii” pe care o răspândeşte Kremlinul. Ocupanţii îşi folosesc atacurile teroriste asupra Harkovului pentru a intimida populaţia civilă, a precizat Centrul.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”