Ucrainenii au doborât două avioane de luptă rusești Su-34. „Am distrus zece avioane în zece zile”

Data publicării:
avion rus
Două avioane Su-34 au fost doborâte de ucraineni. Foto: X/Armata ucraineană

Forțele ucrainene au doborât două avioane rusești de atac Su-34 într-o singură zi, potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene.

Comandantul Forțelor Aeriene Mykola Oleshchuk a raportat inițial un Su-34 doborât în ​​estul Ucrainei. Potrivit Forțelor Aeriene, cel de-al doilea avion a fost doborât în ​​jurul orei 14.00, ora locală, în același sector de pe front.

Astfel, în zece zile ucrainenii au doborât zece avioane ale rușilor, inclusiv un avion-spion A-50 care valorează aproximativ 330 de milioane de dolari.

Ucraina a doborât un avion Su-34 pe 21 februarie, un avion Su-34 și un Su-35S pe 19 februarie, un avion Su-34 pe 18 februarie, precum și două avioane de luptă rusești Su-34 și un Su-35 pe 17 februarie.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Rusia a pierdut aproximativ 340 de avioane de la începutul invaziei pe scară largă din 24 februarie 2022, a informat Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei în dimineața zilei de 27 februarie.

Există semne că creșterea pierderilor de avioane a determinat Rusia să-și schimbe strategia aeriană, reducând numărul de zboruri efectuate de forțele aeriene ruse, potrivit analizei Institutului pentru Studiul Războiului.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri