Ucraina a evacuat  sute de persoane, inclusiv copii, din mai multe localități din regiunea Donețk

Data publicării:
Bombardamente Ucraina
Zonă evacuată din Ucraina. Bombardamentele au distrus totul. Foto: Profimedia

Ucraina a anunţat duminică evacuarea copiilor şi părinţilor lor din mai multe localităţi din regiunea Doneţk (est), situate aproape de zonele unde Rusia a afirmat că a avansat în ultimele zile, relatează AFP, citat de Agerpres.

Cu câteva ore mai devreme, Rusia a anunţat cucerirea unui sat din această zonă. În ultimele săptămâni, Moscova a revendicat capturarea mai multor aşezări, dintre care majoritatea având doar câteva străzi.

"Inamicul bombardează în fiecare zi oraşe şi sate în zona respectivă. Am decis, aşadar, evacuarea copiilor cu părinţii lor sau alţi reprezentanţi legali", a declarat guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, Vadim Filaşkin, care a făcut publică o listă cu localităţile din sectoarele în care Rusia a declarat că a câştigat teren.

Filaşkin a menţionat localitatea Novogrodovka, situată la circa 20 km de satul Novoselivka Perşa, a cărei cucerire Rusia a revendicat-o duminică.

"În total, am evacuat 744 de copii cu familiile lor din patru aşezări spre regiuni mai sigure din Ucraina", a afirmat guvernatorul părţii controlate de Kiev în regiunea Doneţk, în mare parte ocupată de Rusia, inclusiv centrul administrativ omonim al regiunii.

"Am dat instrucţiuni pentru ca doar vehiculele blindate să participe la evacuarea copiilor", a spus el, invocând utilizarea de către forţele ruse a dronelor FPV (First person view) care permit celor care le operează să vadă imagini live de pe teren ca şi cum ar fi la bord.

"Trebuie să depunem eforturi pentru a ne proteja copiii", a adăugat guvernatorul ucrainean al regiunii Doneţk, care, în ultimele săptămâni, le ceruse civililor să părăsească regiunea din cauza intensificării bombardamentelor ruseşti.

În acest al treilea an de conflict, nici Moscova, nici Kievul nu sunt în măsură să schimbe în mod decisiv cursul războiului, în pofida recentelor câştiguri teritoriale ale forţelor ruse.

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...