O explozie a avut loc în oraşul Izmir, în apropierea palatului de Justiţie din localitate. O maşină a explodat în parcarea rezervată judecătorilor şi procurorilor. Deflagraţia a fost urmată, la scurt timp, de un schimb de focuri în interiorul tribunalui.
ACTUALIZARE: O a doua mașină capcană a fost descoperită de autoritățile turce în parcarea unui tribunal din Izmir, la 30 de metri de cealaltă mașină, relatează Haberler. Vehiculul a fost detonat controlat de geniști.
ACTUALIZARE: Presa turcă a publicat, pe Twitter, imagini surprinse de camerele de supraveghere cu momentul exploziei de la Izmir. Cel puțin zece persoane au fost rănite, dintre care doi ofiţeri de poliţie.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cel puţin trei atacatori au deschis focul asupra poliţiştilor. Doi agresori au fost neutralizaţi de forţele de ordine, iar cel de-al treilea ar fi reuşit să fugă. Cel puţin trei oameni ar fi fost răniţi din informaţiile pe care le difuzează în acest moment presa turcă. Mai multe ambulanţe şi echipaje de pompieri sunt la faţa locului şi intervin.