Președintele SUA Donald Trump a anunțat restricții de călătorie privind Europa, în încercarea de a combate răspândirea coronavirusului, scrie BBC. Într-un discurs televizat, el a spus că toate călătoriile din 26 de țări europene vor fi suspendate pentru următoarele 30 de zile.
Trump a adăugat că restricțiile „puternice, dar necesare” nu se vor aplica în cazul Marii Britanii, unde au fost confirmate până acum 460 de cazuri de infectare cu noul coronavirus.
Potrivit lui Trump, Uniunea Europeană „nu a luat aceleași precauții” ca SUA în lupta împotriva virusului.
„Noile reguli vor intra în vigoare vineri la miezul nopții”, a adăugat el.
La scurt timp după discursul lui Trump, a fost publicat un decret prezidenţial, care prevede că interdicţia se aplică tuturor celor care au fost în Spaţiul Schengen cu 14 zile înainte să ajungă în SUA.
Acest lucru semnifică faptul că ţări ca România, Bulgaria, Irlanda şi Croaţia - membre UE, dar în afara Schengen - sunt excluse de măsură.
În Statele Unite ale Americii au fost depistate până acum 1.135 de cazuri de COVID-19 și 38 de decese.
Restricţiile de călătorie nu se aplică cetățenilor americani.
Într-un mesaj publicat apoi pe Twitter, preşedintele a spus că nu va fi afectat comerţul. „Restricţiile opresc oamenii, nu bunurile”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Redactare G.M.