Trump este tot mai aproape de nominalizarea republicană, cu un șir de victorii în Missouri, Michigan și Idaho

Data actualizării: Data publicării:
tricouri și bannere de campanie pentru donald trump
Până acum, Trump și-a asigurat 247 de delegați republicani. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Donald Trump a câștigat sâmbătă o serie de primare prezidențiale republicane, în Missouri, Michigan și Idaho, apropiindu-se tot mai mult de momentul nominalizării sale la alegerile din noiembrie, când se va lupta pentru un nou mandat, cel mai probabil, cu Joe Biden, conform BBC.

Fostul președinte a câștigat fără drept de apel primarele din Missouri, Michigan și Idaho, continuând să-și mărească lista statelor unde a înregistrat victorii până acum.

Trump, în vârstă de 77 de ani, le-a spus susținătorilor la un miting din Virginia că se află „pe rachetă către nominalizarea republicană”.

Și are dreptate, este pe cale să și-o asigure săptămâna viitoare.

Ultimul său rival rămas în cursă, fostul guvernator al Carolinei de Sud Nikki Haley, își caută în continuare prima victorie și nu are o soluție clară către nominalizare, având în vedere succesul lui Trump.

Se preconizează că fostul președinte va câștiga toți delegații disponibili în Missouri și în Idaho, potrivit CBS, precum și pe toți cei care au rămas în Michigan.

Delegații își reprezintă statul sau districtul la convenția națională a partidului respectiv și decid cine va fi candidatul la președinție. Până acum, Trump și-a asigurat 247 de delegați republicani, potrivit CBS, mult mai mult decât cei 24 ai lui Haley.

În capitala Richmond din Virginia, sâmbătă, mii de oameni au stat câteva ore la coadă pentru a-l auzi pe Trump vorbind. El a promis că va „câștiga pe cai mari” marți, când 15 state își vor alege candidatul la președinție într-o zi care l-ar putea aduce aproape de nominalizare.

„Astăzi avem cifre incredibile”, a spus el mulțimii.

Trump mizează pe discursul anti-migrație

Dar discursul său din Virginia – la fel și la un eveniment anterior din Greensboro, Carolina de Nord - s-a concentrat în mare parte pe migrația la granița dintre SUA și Mexic, un mesaj despre care sondajele arată că rezonează bine cu baza sa. În mai mult de o duzină de interviuri cu BBC sâmbătă, susținătorii săi au spus că problema imigranților se numără printre preocupările lor principale.

Sharon Roberts, al cărei fiu Sean a murit din cauza unei supradoze de fentanil în 2018, a spus că se teme că o graniță „scăpată de sub control” ar duce ca și alte familii să sufere pierderi similare.

„Sunt 100% pentru Trump, pentru că el va închide aceste granițe”, a spus ea.

Trump l-a vizat direct pe Biden și l-a învinuit încă o dată pentru criza de la graniță, după ce cei doi s-au duelat în vizitele lor acolo săptămâna trecută. Dar și-a intensificat atacurile lansând o conspirație prin care actualul președinte ar încuraja în mod deliberat migranții să treacă granița din Mexic.

„Biden și complicii săi vor să prăbușească sistemul american, să anuleze voința alegătorilor americani actuali și să stabilească o nouă bază de putere care să le dea control pentru generații”, a spus Trump. Despre migranți și administrația Biden, el le-a spus susținătorilor: „Încearcă să-i înscrie pentru a-i determina să voteze la următoarele alegeri”.

Comentariile sale au determinat un răspuns rapid din partea biroului de campanie al lui Biden.

„Încă o dată, Trump proiectează în încercarea de a distrage atenția poporului american de la faptul că a ucis cel mai corect și mai dur proiect de lege de securitate la frontieră din ultimele decenii, pentru că a crezut că îi va ajuta campania”, a spus purtătorul de cuvânt, Ammar Moussa, referindu-se la un proiect de lege bipartizan de imigrare eșuat, căruia Trump s-a opus foarte vocal.

Ziua decisivă: „Super Marți”

Un sondaj publicat sâmbătă din New York Times și Siena a constatat că 48% dintre alegătorii americani l-ar sprijini pe Trump într-o confruntare ipotetică cu Biden, comparativ cu 43% pentru actualul președinte. De asemenea, a constatat niveluri puternice de nemulțumire pentru Biden în ambele părți.

La mitingul din Richmond, Trump a arătat sondajul și și-a îndemnat susținătorii să „trimită un semnal”.

Sondajul, totuși, a arătat că 45% dintre alegători ar susține-o pe Nikki Haley într-o competiție cu Joe Biden, iar 35% îl susțin pe actualul președinte.

„L-am învins pe Joe Biden cu două cifre într-o simulare a alegerilor generale, în timp ce Trump abia se află în afara marjei de eroare”, a spus doamna Haley la scurt timp după ce a fost publicat.

În discursul său, Trump a criticat-o pe Haley și i-a cerut să se retragă pentru a le permite republicanilor să se concentreze asupra alegerilor generale din noiembrie.

Ea a promis că va rămâne în cursă cel puțin până în ziua „Super Marți”. Dar mai mulți foști susținători ai lui Haley de la evenimentul Trump au spus că entuziasmul pentru ea a scăzut în fața pierderilor repetate.

Fostul președinte, între timp, și-a îndemnat susținătorii să-i dea marți o lovitură decisivă lui Haley.

„Vrem să ieşiţi acolo şi să votaţi în marje mari”, a spus Trump. „Vrem să trimitem acel mic tren de marfă, pentru că cea mai mare zi din istoria țării noastre este 5 noiembrie”.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...