Trump amenință Cuba cu embargo total dacă nu își retrage spionii din Venezuela

Adrian Dumitru Data actualizării: Data publicării:
maduro presedintele cubei

Guvernul SUA crede că în Venezuela s-ar afla circa 25.000 de cubanezi care se presupune că acţionează în interiorul structurilor de informaţii şi militare ale ţării, ceea ce Cuba a dezminţit acuzând Washingtonul că „minte cu neruşinare". Potrivit SUA, faptul că Maduro continuă să rămână la putere se datorează în parte acestei susţineri a Havanei.

maduro presedintele cubei
Nicolas Maduro alături de președintele Cubei

sursă foto: facebook/Luchin Castro Solis

Preşedintele american, Donald Trump, a propus miercuri Cubei o deschidere dacă îşi retrage sprijinul pentru preşedintele venezuelean, Nicolas Maduro, iar, dacă acest lucru nu se va întâmpla, el şi-a reiterat ameninţările cu o blocadă economică mai mare şi o sporire a sancţiunilor, transmite EFE, citată de Agerpres.

„Cu mişcarea corectă, Cubei i-ar putea fi foarte bine, am putea face o deschidere", a afirmat Trump într-un interviu pentru Fox Business, în care a avertizat de asemenea că SUA îşi vor înăspri poziţia faţă de insulă „dacă nu va părăsi Venezuela".

El a declarat că Havana se va confrunta cu un „embargo foarte dur" dacă va continua să-l sprijine pe Maduro şi a subliniat că aplicarea sa va depinde de ceea ce se va întâmpla.

Liderul american şi-a reluat ameninţarea, exprimată pentru prima oară marţi, de a intensifica embargoul asupra Cubei şi a impune sancţiuni de „cel mai înalt nivel".

„Dacă trupele şi miliţiile cubaneze nu încetează imediat operaţiunile sale militare şi de alt tip cu scopul de a provoca moarte şi distrugerea Constituţiei Venezuelei, vor fi impuse Cubei un embargo complet şi sancţiuni de cel mai înalt nivel", a spus Trump.

În acelaşi interviu, Donald Trump l-a calificat pe preşedintele venezuelean drept un „tip dur" şi a apreciat ca „zvonuri" ceea ce a declarat miercuri secretarul de stat american, Mike Pompeo, şi anume că Maduro era gata să plece din ţară, dar Moscova l-a împiedicat.

„Dacă este aşa, nu este acceptabil", a spus Trump.

La puţin timp după ce a ajuns la putere, Donald Trump a făcut paşi înapoi în istoricul proces de deschidere în relaţiile dintre SUA şi Cuba, promovat de predecesorul său, Barack Obama, şi preşedintele cubanez de la acel moment, Raul Castro, după mai mult de jumătate de secol de ostilitate.

Replica președintelui Cubei: Minciuni și calomnii

Președintele Cubei, , a postat pe Twitter un mesaj în care arată că acuzațiile venite din partea SUA sunt ”minciuni și calomnii”. Miguel Diaz Canel Bermúdez‏ are o cunoscută relație de prietenie cu președintele Venzuelei, Nicolas Maduro. 

„Miniciuni şi calomnii care reprezintă o insultă împotriva poporului cubanez şi insultă şi ameninţă suveranitatea popoarelor. La această practică perversă recurge imperiul pentru a-şi justifica înfrângerea în #Venezuela. Gata cu minciunile şi ameninţările. Popoarele noastre nu se predau. #suntemCuba”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Incendiu la Turnul Eiffel din Franța. 1200 de turiști, evacuați de urgență, ce a cauzat focul
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
Doi tineri români au vizitat Venezuela, țara în care salariul este de 3 dolari, iar un kilogram de pui costa...
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
„Obișnuiam să mint, spuneam că e la închisoare”. De ce fiul lui Denzel Washington nu voia ca lumea să știe că...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...