Galerie Foto Truman Show de China. Una dintre cele mai frumoase zone turistice este plină de actori care se prefac că sunt pescari și fermieri

Data actualizării: Data publicării:
Pescari în Xiapu China
Atracția principală a regiunii Xiapu o reprezintă promisiunea unor poze incredibile obținute în urma ședințelor foto organizate de autorități și de afaceriștii locali pentru turiști. Foto: Profimedia Images

Soarele răsare ca într-o poveste asupra regiunii Xiapu, o zonă rurală din provincia Fujian de pe coasta de est a Chinei. De pe plajele din Xiapu se poate vedea un pescar singuratic care vâslește în barca sa depărtându-se spre orizontul fără margini, scrie Insider. Pozele cu aceste locuri pitorești se găsesc din abundență pe Weibo – versiunea chinezească a Twitter-ului. Singura problemă este că cele mai multe dintre ele sunt false.

Xiapu amintește de felul în care arăta odinioară China rurală. Este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari.

Înainte de toată această mascaradă, Xiapu era recunoscută pentru fructele de mare. Dar după o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei a avut de suferit, guvernul local a venit cu o idee strălucită: pentru a profita de pe urma turismului, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Xiapu, însă, nu era nici pe departe așa ceva.

Xiapu este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari. Foto: Profimedia Images

Xiapu este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari. Foto: Profimedia Images | Poza 1 din 26
Xiapu este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari. Foto: Profimedia Images
Xiapu amintește de felul în care arăta odată China rurală într-o eră de demult apusă. Foto: Profimedia Images | Poza 2 din 26
Xiapu amintește de felul în care arăta odată China rurală într-o eră de demult apusă. Foto: Profimedia Images
După o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei are de suferit, guvernul local a avut o idee strălucită. Foto: Profimedia Images | Poza 3 din 26
După o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei are de suferit, guvernul local a avut o idee strălucită. Foto: Profimedia Images
Pentru a profita de pe urma turismului rural, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Foto: Profimedia Images | Poza 4 din 26
Pentru a profita de pe urma turismului rural, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Foto: Profimedia Images
Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu. Foto: Profimedia Images | Poza 5 din 26
Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu. Foto: Profimedia Images
Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale. Foto: Profimedia Images | Poza 6 din 26
Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale. Foto: Profimedia Images
„Efectele speciale” sunt facilitate de afaceriștii locali care le pun turiștilor la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber. Foto: Profimedia Images | Poza 7 din 26
„Efectele speciale” sunt facilitate de afaceriștii locali care le pun turiștilor la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber. Foto: Profimedia Images
Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește spre ei. Foto: Profimedia Images | Poza 8 din 26
Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește spre ei. Foto: Profimedia Images
Unii vizitatori sunt dornici a se preface că totul este real. „Este raiul pe Pământ”, a scris utilizatorul de Weibo cu numele ShenghuiFashi. Foto: Profimedia Images | Poza 9 din 26
Unii vizitatori sunt dornici a se preface că totul este real. „Este raiul pe Pământ”, a scris utilizatorul de Weibo cu numele ShenghuiFashi. Foto: Profimedia Images
Alți turiști sunt mai puțin încântați de ceea ce găsesc în Xiapu. „Locul ăsta nu poate să fie mai fals de atât. Pescari falși care își aruncă plasele și fermieri falși cu bivoli triști care se lasă fotografiați”, a scris un vizitator dezamăgit. Foto: Profimedia Images | Poza 10 din 26
Alți turiști sunt mai puțin încântați de ceea ce găsesc în Xiapu. „Locul ăsta nu poate să fie mai fals de atât. Pescari falși care își aruncă plasele și fermieri falși cu bivoli triști care se lasă fotografiați”, a scris un vizitator dezamăgit. Foto: Profimedia Images
„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”, a scris un alt vizitator. Foto: Profimedia Images | Poza 11 din 26
„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”, a scris un alt vizitator. Foto: Profimedia Images
„În spatele unei poze splendide cu peisajul rural bănuiesc că sunt 10 trepiede. Este artificial, dar oamenii sunt dispuși să plătească pentru asta.” Foto: Profimedia Images | Poza 12 din 26
„În spatele unei poze splendide cu peisajul rural bănuiesc că sunt 10 trepiede. Este artificial, dar oamenii sunt dispuși să plătească pentru asta.” Foto: Profimedia Images
„În primul rând, acești așa numiți oameni rurali [care apar] în pozele de pe rețelele sociale sunt actori, iar regiunea în sine este practic o scenă pentru ședințele foto.” Foto: Profimedia Images | Poza 13 din 26
„În primul rând, acești așa numiți oameni rurali [care apar] în pozele de pe rețelele sociale sunt actori, iar regiunea în sine este practic o scenă pentru ședințele foto.” Foto: Profimedia Images
În realitate, fără filtre, locul arată extrem de obișnuit. Plaja este murdară, iar restaurantele [care servesc] fructe de mare sunt notorii pentru faptul că îi păcălesc pe oameni.” Foto: Profimedia Images | Poza 14 din 26
În realitate, fără filtre, locul arată extrem de obișnuit. Plaja este murdară, iar restaurantele [care servesc] fructe de mare sunt notorii pentru faptul că îi păcălesc pe oameni.” Foto: Profimedia Images
Xiapu este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari. Foto: Profimedia Images | Poza 15 din 26
Xiapu este o zonă în mare parte agrară, dar o bună parte din peisajul său idilic – și oamenii care îl populează – a fost creată de o echipă de profesioniști plătiți să pozeze în rol de fermieri și pescari. Foto: Profimedia Images
Xiapu amintește de felul în care arăta odată China rurală într-o eră de demult apusă. Foto: Profimedia Images | Poza 16 din 26
Xiapu amintește de felul în care arăta odată China rurală într-o eră de demult apusă. Foto: Profimedia Images
După o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei are de suferit, guvernul local a avut o idee strălucită. Foto: Profimedia Images | Poza 17 din 26
După o perioadă lungă de recolte slabe în care economia zonei are de suferit, guvernul local a avut o idee strălucită. Foto: Profimedia Images
Pentru a profita de pe urma turismului rural, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Foto: Profimedia Images | Poza 18 din 26
Pentru a profita de pe urma turismului rural, autoritățile și-au propus să transforme Xiapu într-o zonă rurală de vis de la malul mării. Foto: Profimedia Images
Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu. Foto: Profimedia Images | Poza 19 din 26
Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu. Foto: Profimedia Images
Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale. Foto: Profimedia Images | Poza 20 din 26
Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale. Foto: Profimedia Images
„Efectele speciale” sunt facilitate de afaceriștii locali care le pun turiștilor la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber. Foto: Profimedia Images | Poza 21 din 26
„Efectele speciale” sunt facilitate de afaceriștii locali care le pun turiștilor la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber. Foto: Profimedia Images
Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește spre ei. Foto: Profimedia Images | Poza 22 din 26
Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește spre ei. Foto: Profimedia Images
Unii vizitatori sunt dornici a se preface că totul este real. „Este raiul pe Pământ”, a scris utilizatorul de Weibo cu numele ShenghuiFashi. Foto: Profimedia Images | Poza 23 din 26
Unii vizitatori sunt dornici a se preface că totul este real. „Este raiul pe Pământ”, a scris utilizatorul de Weibo cu numele ShenghuiFashi. Foto: Profimedia Images
Alți turiști sunt mai puțin încântați de ceea ce găsesc în Xiapu. „Locul ăsta nu poate să fie mai fals de atât. Pescari falși care își aruncă plasele și fermieri falși cu bivoli triști care se lasă fotografiați”, a scris un vizitator dezamăgit. Foto: Profimedia Images | Poza 24 din 26
Alți turiști sunt mai puțin încântați de ceea ce găsesc în Xiapu. „Locul ăsta nu poate să fie mai fals de atât. Pescari falși care își aruncă plasele și fermieri falși cu bivoli triști care se lasă fotografiați”, a scris un vizitator dezamăgit. Foto: Profimedia Images
„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”, a scris un alt vizitator. Foto: Profimedia Images | Poza 25 din 26
„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”, a scris un alt vizitator. Foto: Profimedia Images
Atracția principală a regiunii Xiapu o reprezintă promisiunea unor poze incredibile obținute în urma ședințelor foto organizate de autorități și de afaceriștii locali pentru turiști. Foto: Profimedia Images | Poza 26 din 26
Atracția principală a regiunii Xiapu o reprezintă promisiunea unor poze incredibile obținute în urma ședințelor foto organizate de autorități și de afaceriștii locali pentru turiști. Foto: Profimedia Images
,

Xiapu este cunoscut acum pentru ceva cu totul diferit. Dacă sunt dispuși să plătească, vizitatorii chinezi, dar și cei străini, pot face poza perfectă pentru profilul lor de pe rețelele sociale, cu tot cu „efectele speciale” facilitate de afaceriștii locali care pun la dispoziție peisajul perfect pentru o ședință foto în aer liber.

Promisiunea unor poze incredibile obținute în urma acestor ședințe foto înscenate reprezintă atracția principală a regiunii Xiapu, scrie The New York Times. Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește înspre ei. Pentru eforturile sale, modelul a primit 30 de dolari, potrivit NYT.

Turiștii plătesc mai mult dacă vor ca în pozele lor să apară un „pescar” cu o pălărie din paie într-o barcă cu vâsle

Liu Weishun, în vârstă de 40 de ani, administrează o atracție turistică care constă în plase de pescuit uriașe nefolosite pe care pescarii falși le aruncă în apă pentru a fi fotografiați.

Liu a spus că în jur de 500 de vizitatori vin la el în fiecare zi și plătesc 3 dolari fiecare ca să facă poze cu „pescarii”. Unii dintre ei plătesc ceva mai mult ca să obțină poze în care se vede și un model ce poartă o pălărie de paie ce trece prin zonă cu barca. Acesta este dirijat de Liu care îi comunică ce să facă printr-un walkie-talkie.

Xiapu China
Xiapu amintește de felul în care arăta odată China rurală într-o eră de demult apusă. Foto: Profimedia Images

„Fotografii au așteptări de la operele lor”, a spus Liu pentru NYT. „Au nevoie de cineva în poziții specifice într-un mod care le satisface nevoile de compoziție.”

Într-o altă zonă, un bărbat dădea foc la niște paie în timp ce alți doi mergeau prin noroaie trăgând după ei un bivol, dar în spatele acestei fațade, „fermierii” și animalele lor nu se ocupau mai deloc de agricultură.

Până și ceața este falsă. Un bărbat împrăștie fumul care iese dintr-o grămadă de paie arse cu un evantai 

Ceața care se vede în poze nu este decât fumul pe care bărbatul ce a dat foc paielor îl împrăștie cu un evantai.

Între două ședinte foto, modelele care se prefac că muncesc pământul se odihnesc cu săpăliga în mână după ce s-au deplasat de colo-colo timp de două ore în fața fotografilor care i-au pozat cu camerele montate pe trepied.

Xiapu China
Hoarde de fotografi se aliniază pe un pod ca să facă poze cu un model care poartă o pălărie tradițională și vâslește spre ei. Foto: Profimedia Images

Gâștele se plimbă și ele de multe ori prin scenele trucate din Xiapu, dar stăpânii lor sunt modele plătite, iar animalele sunt antrenate să se joace în fața camerelor, potrivit turiștilor care au vizitat zona.

Unii vizitatori sunt dornici a se preface că totul este real. „Este raiul pe Pământ”, a scris utilizatorul de Weibo cu numele ShenghuiFashi, care a postat un videoclip de 30 de secunde cu fermieri care se plimbă dintr-un loc în altul cu bivolii lor.

„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”

Alți turiști sunt mai puțin încântați de ceea ce găsesc în Xiapu. „Locul ăsta nu poate să fie mai fals de atât. Pescari falși care își aruncă plasele și fermieri falși cu bivoli triști care se lasă fotografiați”, a scris un vizitator dezamăgit.

„Nu mai sunt sigur ce este real și ce este fals”, a scris altul, în timp ce utilizatorul Sentez a scris: „Este o escrocherie. Adolescenții sunt păcăliți să vină în acest loc popular crezând că totul este real. Mai rău este că atunci când află că fermierii sunt falși și fac modelling, tot nu îi dau în vileag pentru că preferă în schimb să posteze poze frumoase”.

Xiapu China
În realitate, fără filtre, locul arată extrem de obișnuit. Plaja este murdară, iar restaurantele [care servesc] fructe de mare sunt notorii pentru faptul că îi păcălesc pe oameni.” Foto: Profimedia Images

„În spatele unei poze splendide cu peisajul rural bănuiesc că sunt 10 trepiede. Este artificial, dar oamenii sunt dispuși să plătească pentru asta.”

Un critic a scris pe Weibo: „În primul rând, acești așa numiți oameni rurali [care apar] în pozele de pe rețelele sociale sunt actori, iar regiunea în sine este practic o scenă pentru ședințele foto. În realitate, fără filtre, locul este foarte neimpresionant. Plaja este murdară, iar restaurantele [care servesc] fructe de mare sunt notorii pentru faptul că îi păcălesc pe oameni”.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri