Analiză Va mai rezista până la urmă armata lui Putin contraofensivei ucrainene? Care sunt scenariile probabile ale bătăliei spre Crimeea

Situația din Ucraina favorizează în continuare Kievul, în ciuda progreselor limitate înregistrate până acum de contraofensiva ucrainenilor. Forțele ucrainene au încercat o pătrundere mecanizată limitată în apărarea rusească în sud de la începutul până la mijlocul lunii iunie, dar nu au reușit să străpungă liniile rusești. Apoi au trecut la operațiuni mai lente și mai atent pregătite, în timp ce loveau cu artileria zonele din spatele liniilor de apărare. Ucraina a început următoarea fază, care se presupune a fi faza principală a contraofensivei sale pe 26 iulie, cu speranța că va pătrunde în liniile rusești din vestul regiunii Zaporojie. Este mult prea devreme pentru a evalua rezultatele operațiunii în desfășurare la momentul scrierii acestui articol, dar este vital să gestionăm așteptările, spun trei reputați analiști militari într-un articol detaliat despre contraofensiva ucraineană, publicat în revista Time.

Frederick Kagan, de la American Enterprise Institute, Caroline Hird, de la Institute for the Study of War (ISW) și Katerina Stepanenko (ISW) sunt de părere că Ucraina are multe avantaje care îi sporesc șansele de succes și că victoria Kievului în actuala campanie ofensivă poate avea trei opțiuni diferite.

Forțele ucrainene luptă acum pentru a sparge prima linie de apărare rusă pregătită din timp. Mai multe linii se află în spatele acesteia, întinzându-se pe sute de kilometri. Din acest motiv, vor alterna foarte probabil perioade de progrese tactice notabile cu perioade, eventual perioade lungi, de pauză și eșecuri.

Oricât de mult am putea spera că drumul spre Marea Azov se va deschide pur și simplu pentru forțele ucrainene,  sunt șanse mari ca luptele să rămână grele, pierderile mari și frustrarea să însoțească constant operațiunile militare. Toate acestea sunt normale în război, precizează autorii articolului.

Însă, contraofensiva ucraineană poate reuși în mai multe moduri.

În primul rând, încercarea actuală de pătrundere mecanizată ucraineană poate avea succes și Forțele Armate ale Ucrainei o vor folosi la o asemenea profunzime încât va distruge o parte din liniile defensive rusești, sau pe toate.

În al doilea rând, forțele ruse, care suferă deja de probleme de moral și alte probleme sistemice, ar putea ceda sub presiune și ar putea începe să se retragă într-un mod controlat sau haotic.

În al treilea rând, o campanie constantă de presiune susținută de eforturi majore precum cel în curs de desfășurare poate genera goluri în liniile rusești pe care forțele ucrainene le pot exploata la început la nivel local, dar apoi pentru pătrunderi mai adânci.

Prima și a doua posibilitate sunt relativ puțin probabile, dar posibile.

A treia este calea cea mai probabilă către succesul ucrainean. Va fi mai lent decât celelalte două variante și mai lent decât își doresc și se așteaptă susținătorii occidentali ai Ucrainei. Depinde ca Occidentul să furnizeze Ucrainei un flux constant de echipamente militare probabil timp de mai multe luni, astfel încât Ucraina să-și poată menține presiunea până când forțele ruse oferă tipurile de fisuri din prima linie pe care ucrainenii le pot exploata.

Nu este un război de uzură. Ritmul lent al campaniei de presiune pe care o folosea Ucraina înainte de 26 iulie este menit să minimizeze pierderile ucrainene. Nu este orientat nici spre uzura rușilor, ci mai degrabă spre forțarea constantă a pozițiilor defensive ale rușilor în moduri de care ucrainenii pot profita pentru a face progrese semnificative din punct de vedere operațional. Încă e război de manevră mai degrabă decât război de uzură, dar într-un ritm mai lent. Prin urmare, necesită răbdare, dar contraofensiva poate fi un succes.

Ucrainenii au avut succes cu o astfel de abordare atât la Herson, cât și în contraofensiva de la Harkov. Prăbușirea rapidă a pozițiilor rusești în jurul Harkovului în octombrie 2022 a fost rezultatul lunilor de presiune constantă ucraineană la sol și în spatele liniilor ruse.

Forțele ucrainene au oprit avansurile hotărâte ale Rusiei în jurul Izium, în sud-estul regiunii Harkov și apoi și-au lansat propriile lor contraatacuri limitate la mijlocul lunii septembrie 2022. Au vizat centrele logistice rusești și zonele de concentrare din spatele liniei frontului timp de luni de zile înainte de a-și lansa atacul decisiv. Acest efort i-a luat pe ruși prin surprindere, ducând la prăbușirea bruscă a apărării rusești și la câștiguri rapide ucrainene. O abordare similară în Herson nu a generat surpriză și, prin urmare, nu a generat un colaps rapid la o scară atât de mare, dar a eliberat totuși o zonă importantă și puternic apărată. O abordare similară în sudul Ucrainei poate oferi acum perspective similare de succes.

Se pare că Ucraina a angajat în operațiuni corpul principal al forțelor pe care le pregătise pentru  contraofensivă, deși nu este clar câte dintre aceste forțe sunt angajate activ în luptă.

Ucraina păstrează inițiativa și beneficiază de numeroasele avantaje.

Contraofensiva sa ar putea totuși să eșueze. Rușii s-ar putea dovedi mai rezistenți decât par. Ucrainenii ar putea fi incapabili să-și dezvolte abilitățile tactice de care au nevoie pentru a depăși apărarea rusă bine pregătită. Occidentul ar putea să nu ofere Ucrainei echipamentul și sprijinul de care are nevoie în timp. Ultimul este singurul lucru aflat pe deplin sub controlul Occidentului.

Atâta timp cât Ucraina are încă o perspectivă serioasă de a elibera zone vitale din punct de vedere strategic, ceea ce încă o face, sarcina Occidentului este să se asigure că Ucraina are tot ce îi trebuie pentru a reuși, consideră cei trei autori.

Problemele Rusiei

Posibilitatea unor succese semnificative ucrainene este strâns legată de o serie de provocări fundamentale inerente poziției ruse în Ucraina și armatei ruse.

La nivel strategic, geometria teatrului favorizează Ucraina. La nivel strategic și operațional, lipsa rezervelor rusești impune alegeri dificile și complexe la nivelul comandamentului militar rus în fața contraofensivelor ucrainene.

Iar la nivel tactic, modul în care rușii desfășoară operațiuni defensive pune o presiune mult mai mare asupra unităților de luptă rusești decât ar sugera lipsa mișcărilor regulate sau la scară largă pe hartă. Toate aceste probleme sunt agravate de defecte fundamentale ale armatei ruse în sine.

Geometria teatrului

Caracteristica definitorie a acestei faze a războiului este că rușii trebuie să apere o linie de comunicație terestră (GLOC) constând dintr-un drum și o linie feroviară care merge de la Rostov-pe-Don, la marginea de nord-est a Mării Azov până în Crimeea.

Zecile de mii de trupe ruse din sudul Ucrainei au nevoie de cantități mari de alimente, combustibil, muniție, personal și alte provizii furnizate de-a lungul acestei linii rutiere și feroviare.

Rușii se bazau deja și depindeau de acest GLOC pentru a-și aproviziona trupele în sudul Ucrainei înainte de cea mai recentă lovitură asupra podului din strâmtoarea Kerci, deoarece președintele rus Vladimir Putin ordonase forțelor ruse să nu se bazeze pe pod pentru logistica lor după ultimul atac major asupra podului.

Această situație favorizează Ucraina într-un mod important. Dacă ucrainenii pot ajunge oriunde la Marea Azov și își pot menține pozițiile, pot tăia liniile de aprovizionare ale rușilor.

Cu alte cuvinte, ucrainenii nu trebuie decât să câștige și să mențină pozițiile într-un singur sector pentru a pune probleme serioase rușilor. Ucrainenii nici nu trebuie să ajungă până la apă. Dacă ucrainenii pot aduce în raza de acțiune a artileriei liniile de aprovizionare, pot începe să le bombardeze intens într-un mod care ar degrada grav capacitatea rușilor de a le folosi în continuare. Ucrainenii sunt astfel liberi să aleagă orice sector al liniei sau să profite de orice gaură care se deschide oriunde în linie, pentru a tăia liniile de aprovizionare într-un mod care ar putea duce la prăbușirea apărării ruse. 

Rușii suferă de o provocare suplimentară prin faptul că le lipsesc rezerve operaționale sau strategice.

Rezervele sunt forțe de luptă neangajate, capabile să răspundă situațiilor în curs de dezvoltare. Ele pot fi folosite pentru a profita de oportunități, cum ar fi pentru a sparge liniile în timpul unei operațiuni ofensive sau pentru a face față situațiilor de urgență, de exemplu, grăbindu-se pentru a închide o descoperire în liniile de apărare înainte ca inamicul să o poată exploata.

Rezervele sunt esențiale în războiul de manevră mecanizat când combatanții pot sparge liniile celorlalți și apoi exploatează acele descoperiri pentru a face progrese rapide și la scară largă.

Rezervele pot juca un rol diferit în războiul prelungit, fie el de uzură, fie pur și simplu de manevră lentă, deoarece trupele din prima linie într-un astfel de conflict se epuizează în timp.

Rezervele se pot roti apoi pe linia frontului pentru a permite trupelor epuizate de acolo să se deplaseze în zone mai sigure din spate, să se odihnească, să primească echipamente noi și să se pregătească să se întoarcă pe linia frontului. O armată fără rezerve semnificative trebuie să solicite trupelor sale de pe front să rămână acolo pe o perioadă nedeterminată.

Aceasta este exact situația în care se află rușii acum, iar aparatul rus de generare a forțelor este în prezent incapabil să aducă rezerve de calitate pentru a îndeplini aceste roluri suficient de repede. 

Lipsa avansurilor sau retrageri dramatice nu înseamnă lipsă de acțiune, cu atât mai puțin impas. Forțele ucrainene continuă să preseze apărătorii ruși de-a lungul liniilor prin combinații de lovituri de artilerie și lupte la sol.

Apărătorii ruși obosesc – și se plâng public de asta. Este clar că șeful Statului Major al Forțelor Armate Ruse, generalul Valeri Gherasimov, care este și comandantul general al războiului din Ucraina, a stabilit o politică care limitează serios rotația trupelor pe teatru de operații.

Un comandant superior rus a demisionat sau a fost concediat din cauza acestei probleme. Soldații ruși sau familiile acestora lansează periodic videoclipuri în care se plâng. Bloggeri ruși își exprimă în mod constant îngrijorarea în legătură cu această problemă. Acești indicatori sugerează în mod clar că politica lui Gherasimov fixează în mare măsură aceleași forțe ruse pe linia frontului activ pentru o lungă perioadă de timp, forțându-le să continue să primească lovituri de artilerie ucraineană și atacuri la sol timp de săptămâni sau luni fără odihnă. 

Politica anti-rotație a lui Gherasimov se bazează probabil pe realitatea că Rusia pur și simplu nu are suficiente forțe de luptă pe care să le țină în rezervă neangajată, fie pentru a răspunde la crize, fie pentru a ajuta trupele epuizate din prima linie.

Aproape toate unitățile majore de luptă terestră ruse despre care se știe că există în armata rusă au fost observate activând pe un sector al liniei frontului. Câteva excepții par a fi unitățile care au fost distruse în contraofensivele ucrainene și nu au fost reconstituite, deși este foarte posibil ca acestea să fie ținute în rezervă undeva.

Acest lucru este puțin probabil, totuși, judecând după răspunsul Rusiei la progresele ucrainene în jurul orașului Bahmut. După ce forțele Grupului Wagner și-au încheiat misiunea în mai 2023, au încetat lupta și apoi au început să se retragă aproape imediat. Prigojin nu și-a coordonat bine planurile cu Ministerul rus al Apărării, care s-a străduit să găsească unități de luptă ruse obișnuite care să înlocuiască forțele Wagner în retragere.

Forțele ruse din zona din jurul Bahmutului au trecut astfel de la atac la apărare fără pregătiri adecvate. Ei nu au avut timp să sape tranșee bune, să așeze câmpuri minate și să stabilească alte obstacole, așa cum au făcut compatrioții lor din sudul Ucrainei. Ucrainenii au profitat de această situație lansând rapid contraatacuri, în special pe flancurile nordice și sudice. În câteva săptămâni, ucrainenii aveau câștiguri semnificative și păreau că ar putea face o descoperire care i-ar putea forța pe ruși să abandoneze orașul capturat.

În mod clar, rușii trebuiau să trimită întăriri pentru a păstra Bahmut și au făcut acest lucru, dar într-un mod care a arătat clar că probabil nu au rezerve neangajate. Ei au recurs în schimb la forțele de elită din sectorul sudic al Oblastului Lugansk, pe care le-au aruncat direct în apărarea zonelor cheie din jurul Bahmutului.

Comandamentul rus a urmat un model similar în sud. Pe măsură ce a început contraofensiva ucraineană în regiunea Zaporijia, rușii au transferat elemente ale diviziei a 7-a aeropurtate care ținea linia fluviului Nipru din regiunea Herson direct către Zaporojie, profitând de inundarea cauzată de ruși prin demolarea barajului hidrocentralei Nova Kakhovka, care a împiedicat temporar un asalt ucrainean și a redus nevoia Rusiei ca unitățile sale să apere acel sector al primei linii.

Transferurile laterale de forțe de la o parte a unei linii active la alta sunt nedorite. Ele pot perturba operațiunile ofensive sau defensive din sectoarele din care sunt mutate trupele și pot pune o presiune mare asupra soldaților care trebuie să se retragă din luptă într-o zonă, să se deplaseze rapid în alta și să se lanseze imediat în noi lupte, fără timp pentru a odihni oamenii și a repara sau înlocui echipamente.

Faptul că comandamentul rus a generat întăriri pentru sectoarele amenințate în acest mod, mai degrabă decât prin trimiterea de rezerve neangajate, împreună cu plângerile larg răspândite cu privire la lipsa rotațiilor unităților din prima linie, sugerează cu tărie că rușii pur și simplu nu au rezerve operaționale sau strategice neangajate. 

Dacă ucrainenii sunt capabili să facă o pătrundere serioasă undeva în linia rusă, rușii vor fi probabil forțați să se bazeze pe transferuri laterale din alte părți ale liniei frontului pentru a-i opri. Executarea unor astfel de manevre în fața unei pătrunderi mecanizate este extrem de dificilă.

Este nevoie ca comandamentul rus să recunoască imediat gravitatea penetrării, să tragă forțele dintr-un alt punct de pe linie suficient de aproape pentru ca acestea să ajungă prompt la punctul de penetrare, să elibereze acele forțe din orice luptă în care au fost angajate fără a deschide o altă gaură pe care ucrainenii să o exploateze. Rușii par să fi reușit să îndeplinească această sarcină de două ori până acum – o dată la Bahmut și o dată în vestul regiunii Zaporojie– dar șansele sunt ca în cele din urmă să facă cel puțin o greșeală dacă ucrainenii continuă astfel de acțiuni.

Prin urmare, lipsa rezervelor rusești neangajate este un alt factor structural care oferă Ucrainei un avantaj.

Apărarea elastică

Modul în care forțele ruse încetinesc avansurile ucrainene în special în sud este solid din punct de vedere doctrinar, dar epuizant pentru apărător. Atunci când liniile de pe hartă nu se mișcă foarte mult, poate părea că apărătorilor le este relativ ușor - că doar își țin pozițiile, desigur, sub foc, până când atacatorii obosesc și se retrag.

Nu este ceea ce fac rușii. Atacurile mecanizate și chiar atacurile robuste ale infanteriei pot deseori să treacă prin apărarea inițială. Apărătorii trebuie să primească atacurile ori de câte ori vin. Încercarea de a opri un atac la prima linie de apărare riscă ca acea linie să fie ruptă într-un mod pe care atacatorii îl pot exploata pentru câștiguri mai mari. O astfel de abordare similară apărării elastice a fost folosită de forțele sovietice în bătălia de la Kursk din 1943.

În abordarea defensivă actuală a Rusiei, o linie de trupe întâmpină atacul inițial, dar apoi revine la poziții defensive pregătite cu alte trupe rusești. Ucrainenii avansează, în general, cu câteva sute de metri sau până la un kilometru cu pierderi din cauza minelor, artilerie și atacurilor cu elicoptere și/sau drone. Când comandantul rus consideră că momentul este potrivit, forțele ruse lansează apoi un contraatac pentru a-i împinge pe ucraineni înapoi la pozițiile inițiale, ceea ce deseori reușește. Această abordare este în general optimă, deoarece determină ca atacul să-și consume o mare parte din putere, obținând câștiguri inițiale la scară mică împotriva unui număr limitat de apărători ruși, astfel încât forțele ruse de contraatac să le împingă relativ mai ușor înapoi.

Forțele ruse au respins în unele cazuri – în special la începutul lunii iunie – atacurile ucrainene fără a fi nevoie să se retragă temporar, cel mai adesea prin utilizarea devastatoare a rachetelor ghidate antitanc (ATGM) trase atât de forțele terestre, cât și de elicopterele de atac rusești. Cu toate acestea, aceste succese rusești sunt mai degrabă excepția decât norma, iar apărarea rusă se bazează pe utilizarea apărării elastice descrise mai sus.

Apărarea elastică este eficientă tactic, dar pune o povară semnificativă asupra apărătorilor. Ei trebuie să primească de fiecare dată greul unui atac ucrainean pregătit, să se retragă în ordine în fața acestuia și apoi fie să se motiveze, fie să aibă o a doua linie de forțe suficient de motivată pentru a lansa un contraatac. Angajamentul tactic decurge astfel într-o manieră foarte dinamică, cu multă mișcare și luptă, care este ascunsă de faptul că liniile de pe hartă rămân aceleași la sfârșitul zilei.

Apărarea elastică epuizează atacatorii, așa cum este menită să facă, și le provoacă pierderi fără a le permite să obțină câștiguri permanente. Însă și pentru apărători este o sarcină dificilă, pentru că trebuie să rămână motivați și capabili să continue să lanseze contraatacuri din poziții pregătite. Epuizarea, pierderile și demoralizarea pot submina dorința și capacitatea apărătorilor de a continua să lanseze acele contraatacuri, mai ales atunci când aceleași unități și aceiași soldați trebuie să continue să facă acest lucru săptămâni și luni în șir fără ajutor, așa cum este cazul aici din cauza politicile actuale de rotație a Rusiei.

Dacă ucrainenii pot continua să forțeze pe aceleași sectoare ale liniei, în special dacă ucrainenii înșiși pot roti unitățile pe linie și în afara acesteia, așa cum s-a raportat că pot și fac, atunci avantajele apărării elastice se pot estompa și în cele din urmă devin dezavantaje semnificative. Deoarece fiecare atac începe cu câștiguri ucrainene, dacă apărătorii nu își lansează contraatacuri sau nu o fac eficient, atunci fiecare atac se va încheia cu câștiguri ucrainene. Această dinamică se poate transforma astfel într-un avantaj ucrainean în timp.

Probleme fundamentale cu armata rusă

Multe dintre provocările cu care se confruntă rușii identificate mai sus rezultă din problemele structurale din armata rusă, baza industrială de apărare rusă și politicile lui Putin care nu pot fi remediate într-o perioadă scurtă.

Putin încă nu a pus pe deplin Rusia pe picior de război sau nici măcar nu a admis că Rusia este angajată într-un război. Putin și oficialii ruși încă descriu invazia lor pe scară largă a Ucrainei drept o „operație militară specială”. Putin nu a ordonat mobilizarea totală a rezerviștilor Rusiei. Recruții ruși nu au voie din punct de vedere tehnic să lupte în Ucraina. Mai mult, Rusia nu a menținut un cadru de instructori sau facilitățile și echipamentele de antrenament necesare pentru a face față unei mobilizări în masă, și a comis o eroare suplimentară trimițând unii dintre instructorii săi să lupte în război.

Kremlinul a apelat la o serie de forțe neregulate pentru a compensa deficiențele de forță militară. Grupul Wagner a fost cea mai notabilă astfel de forță, dar trupele cecene loiale lui Ramzan Kadîrov, milițiile Republicilor Populare Donețk și Lugansk (acum încorporate tehnic în armata rusă), unități de cazaci și alte formațiuni de voluntari și o varietate de formațiuni mai mici, companiile militare private sunt toate amestecate cu forțele convenționale rusești pe tot teatrul.

Această dependență de o multitudine de diferite tipuri de formațiuni neregulate subminează coeziunea și eficacitatea întregului efort de război rusesc.

Industriile de apărare din Rusia trec, de asemenea, doar parțial și lent la operațiuni 24/7, parțial pentru că suferă de lipsă de personal  – în mare parte exacerbată de lipsa de forță de muncă a Rusiei.

Mai mult, fabricile militare ale Rusiei sunt de mult timp ineficiente și pline de corupție, probleme pe care Kremlinul și Ministerul Apărării se străduiesc să le rezolve. Echipamentul militar rusesc modern se bazează, de asemenea, în mare măsură pe componente pe care Rusia nu le poate produce pe plan intern, în special pe microcipuri. 

Acești factori și alții contribuie la incapacitatea Rusiei de a genera suficiente forțe de luptă antrenate – echipate corespunzător pentru a lupta într-un război modern.

Limitările industriilor de apărare ale Rusiei au forțat trupele ruse să-și reducă în mod repetat ritmul de foc de artilerie din lipsă de muniție. Rusia a pătruns adânc în stocul său de tancuri antice, inclusiv unele datând din anii 1950, pentru a compensa incapacitatea sa de a produce un număr mare de tancuri moderne, dar acele tancuri vechi sunt mult mai vulnerabile la sistemele antitanc moderne și necesită echipaje instruite, care sunt insuficiente.

Forțele ruse și-au folosit în mare măsură și arsenalul de rachete de precizie, ceea ce este unul dintre motivele dependenței tot mai mari a Moscovei de dronele iraniene.

Putin ar putea fi capabil să abordeze rapid unele dintre aceste probleme dacă ar ordona mobilizarea completă a Federației Ruse, așa cum cer mulți ultranaționaliști ruși. Dar Putin se teme în mod clar de reacția societății ruse și nu numai că a refuzat cu fermitate să emită un astfel de ordin, ci și a negat în mod constant necesitatea acestuia. În orice caz, nu este clar dacă structurile militare, economice și guvernamentale rusești sunt suficient de robuste și competente pentru a executa o astfel de mobilizare.

Nu trebuie să exagerăm însă eșecurile și incompetența armatei ruse.

Ofițerii ruși au învățat din cele peste 500 de zile de război și s-au adaptat. Piloții de elicoptere de atac, în special în sud, au devenit extrem de pricepuți și letali și dau mari bătăi de cap contraofensivei ucrainene. Capacitățile rusești de război electronic foarte bune înainte de război au devenit mai bune, mai ales în ceea ce privește capacitatea lor de a bloca semnalele GPS pe care se bazează multe muniții de precizie și de a interfera cu operațiunile cu drone.

Trupele ruse, în special în sudul Ucrainei, unde comandamentul militar rus le-a permis să se concentreze luni de zile pe pregătirea operațiunilor defensive, în loc să insiste asupra atacurilor fără sens, au construit poziții defensive inteligente.

Execuția apărării elastice descrisă mai sus este o altă îmbunătățire – rușii au reînvățat și au adaptat lecțiile din războaiele convenționale din trecut și și-au antrenat soldații în timp ce se aflau pe teren pentru a le implementa, cel puțin în unele zone.

Și rușii s-au adaptat în mod repetat la achiziționarea de către Ucraina a armelor de precizie cu rază mai lungă de acțiune (deși, de obicei, după ce au suferit pierderi semnificative) pentru a menține un sistem logistic care, totuși, îndeplinește în general nivelurile minime necesare de aprovizionare. 

Aceste îmbunătățiri și adaptări rusești au fost esențiale pentru menținerea Rusiei în război. Ele atenuează problemele structurale fundamentale care împiedică efortul de război al Rusiei, dar nu le pot rezolva și nu compensează avantajele pe care le are Ucraina.

Abordarea în schimbare a Ucrainei

Ucrainenii își adaptează și ei eforturile de contraofensivă. Au început operațiunile de contraofensivă pe 4 iunie și au încercat să facă mai multe pătrunderi prin apărările rusești pregătite în sud, folosind echipamente furnizate de Vest. Acele contraofensive au fost limitate ca amploare, implicând o fracțiune din brigăzile pe care ucrainenii le pregătiseră special pentru contraofensivă. În mare parte nu au avut succes, generând câștiguri limitate însoțite de pierderi pe care ucrainenii le-au considerat pe bună dreptate a fi inacceptabil de mari. Forțele ucrainene au abandonat în principal această abordare până la sfârșitul lunii iunie, trecând în schimb la atacuri mult mai mici conduse în principal de infanterie ușoară, adesea pe timp de noapte și neînsoțite de vehicule mecanizate.

Această schimbare de tactică a făcut parte dintr-o schimbare mai mare, departe de căutarea unei pătrunderi mecanizate dramatice și rapide, înapoi la genul de campanie de presiune lentă și prelungită care reușise să elibereze vestul Oblastului Herson în noiembrie 2022. Forțele ucrainene au atacat aprovizionarea Rusiei, convoaie și sedii în sud luni de zile. Ei au continuat și extins această campanie împreună cu trecerea la atacuri mici, dar constante pe linia frontului, cu scopul probabil de a presa forțele ruse în mod sistemic.

Plângerile soldaților ruși și ale bloggerilor care vorbesc în numele lor despre condițiile de pe frontul din sud în fața chiar și a acestor atacuri ucrainene la scară relativ mică sugerează că presiunea are efect.

Trupelor ruse nu consideră că este o sarcină simplă să prevină atacurile continue sau aproape continue limitate ale infanteriei ucrainene din motivele prezentate mai sus. Comandanții ruși mai buni, unii dintre ei probabil responsabili pentru îmbunătățirea performanței trupelor ruse din sud, se pare că au început să se plângă lui Gherasimov de sprijinul inadecvat pe care îl primesc trupele lor.

Acele plângeri au ajuns la un punct de fierbere când Gherasimov l-a concediat pe generalul Ivan Popov, ofițerul responsabil pentru regiunea Zaporijie.

Au urmat rapid zvonuri despre alți comandanți care se plângeau și erau concediați. Aceste zvonuri s-au stins pentru moment, iar aceste plângeri este puțin probabil să genereze schimbări majore pe termen scurt în capacitatea rușilor de a continua să-și țină liniile, dar arătă cel puțin tensiunea resimțită de forțele ruse chiar și sub o presiune limitată în prima linie.

Forțele ucrainene lucrează, de asemenea, în mod clar pentru a-și îmbunătăți capacitatea de a desfășura operațiuni cu arme combinate (prin integrarea infanteriei, artileriei și mijloacelor de inginerie – în special, în acest caz, sistemele de deminare) și par să testeze periodic unități mici în luptă. Ei au solicitat și par să primească echipamente suplimentare de deminare, precum și muniții cu dispersie, care îi pot ajuta să curețe liniile de șanțuri mai rapid și la un cost mai mic în victime și echipamente.

Eforturile Ucrainei de a folosi vehiculele occidentale în mod eficient în bătăliile de penetrare mecanizată sunt dezamăgitoare, dar nu ar trebui să fie prea surprinzătoare.

Brigăzile de contraofensivă care au primit echipament occidental erau în mare parte noi unități și nu aveau abilitățile pe care brigăzile cu experiență ale Ucrainei le-au dezvoltat în mai multe luni de luptă. Echipamentul occidental în sine diferă de vehiculele din epoca sovietică cu care sunt obișnuiți ucrainenii și este de înțeles că soldații ucraineni s-au străduit să-l folosească în mod optim la primele încercări de luptă împotriva unui inamic care se pregătise bine.

Ucrainenii învață totuși care sunt dezavantajele noilor lor sisteme și își dau seama cum să le integreze pe măsură ce unitățile de contraofensivă nou formate capătă experiență de luptă. Prin urmare, performanța ucraineană este probabil să se îmbunătățească în timp.

Rușii, pe de altă parte, au avut vârful de performanță la începutul contraofensivei. Atunci au fost pe deplin pregătiți, relativ odihniți, complet aprovizionați și gata de luptă. Pe măsură ce lupta continuă și acele unități rusești nu sunt schimbate, devin obosite, încep să se confrunte cu lipsa proviziilor și pot deveni demoralizate, performanța Rusiei se va degrada probabil dacă rușii nu pot aduce întăriri semnificative.

Perspective ale războiului din Ucraina

Este mult prea devreme pentru a spune cum va evolua contraofensiva ucraineană sau mai ales în ce perioadă de timp. Războiul este în mod inerent neliniar și chiar și cel mai fluid război de manevră alternează perioade de avans rapid cu perioade statice.

Rușii și ucrainenii au pus presiuni mari unii asupra celorlalți fără a genera prea multă mișcare. Ucrainenii par să încerce acum să forțeze obținerea unui avantaj, dar este prea devreme pentru a judeca rezultatul acestui efort care, în sine, este puțin probabil să ducă direct și rapid la victorie.

Această situație nu este totuși un impas și nu va deveni un impas dacă actualul impuls ucrainean nu corespunde așteptărilor sau se blochează din nou după succesele inițiale. Impasul are loc atunci când niciuna dintre părți nu poate schimba decisiv situația și nu există nicio perspectivă semnificativă ca oricare dintre părți să poată face acest lucru în viitor.

Ucrainenii încă nu au demonstrat că pot face pătrunderi rapide și dramatice în acest moment, dar nici rușii nu au arătat că își pot susține actuala abordare defensivă împotriva unei campanii de presiune prelungite și probabil din ce în ce mai eficiente ucrainene.

Ucrainenii încă mai au inițiativa în teatrul de ansamblu și mai ales în sud. Ei aleg când, unde și cum vor ataca. Rușii trebuie să se apere peste tot și mereu. Geometria teatrului de operații poate ajunge să joace un rol critic și aici – rușii trebuie să câștige de fiecare dată; ucrainenii trebuie să câștige o singură dată.

Cea mai probabilă cale către succesul Ucrainei în această contraofensivă va fi lentă și statică. Trupele ucrainene continuă să forțeze de-a lungul frontului și cu atacuri împotriva zonelor din spatele liniilor rusești până când apărătorii ruși din prima linie își pierd voința sau capacitatea de a continua contraatacurile cerute de abordarea lor elastică de apărare. În acel moment, forțele ucrainene pot începe să treacă prin apărarea rusă 500 sau 1.000 de metri pe zi pentru o perioadă în mai multe locații, creând o serie de puncte de sprijin în liniile rusești până când ajung la puncte care amenință capacitatea rușilor de a continua să țină zonele dintre aceste puncte de sprijin. 

O altă cale posibilă, pe care ucrainenii o explorează acum, se bazează pe pătrunderi mecanizate mai dramatice, la scară largă, ale liniilor rusești, căutând să le deblocheze și să faciliteze câștiguri rapide pentru un timp. Chiar și pătrunderile și exploatările de succes vor alterna, totuși, înainte de a ajunge la mare, cu pauze operaționale.

Rușii vor începe probabil să sufere de mai multe probleme. În primul rând, liniile defensive pe care le-au stabilit pline de câmpuri de mine dense și bine așezate nu par să se extindă la mai mult de 25 de kilometri de la linia frontului în majoritatea zonelor. Dacă nu sunt capabili să stabilească noi linii mai în spate, în timp ce forțele lor de apărare luptă și se retrag, se vor trezi la un moment dat să apere poziții mult mai puțin pregătite.

Având în vedere că forțele care luptă în prezent sunt cele care au săpat și pregătit actualele apărări și că rușii nu au suficiente trupe pentru a conduce mai multe linii defensive (ceea ce considerăm că este adevărat pentru că astfel de forțe ar fi potrivite pentru a fi folosite ca rezerve, în timp ce Rușii clar nu au rezerve), este puțin probabil ca aceștia să-și poată reproduce liniile defensive actuale mai în spate.

Chiar dacă ar putea, totuși, rușii s-ar confrunta cu o altă problemă, pe măsură ce trupele ucrainene își mută artileria aproape de nodurile critice de aprovizionare și a nodurilor rutiere. 

Întregul proces ar dura probabil luni întregi. Sezonul noroios de toamnă l-ar încetini, dar probabil nu l-ar opri – ambele părți au continuat să lupte prin noroaiele oribile ale Ucrainei. Avansul s-ar accelera din nou atunci când pământul se va întări și apoi va îngheța. O campanie de acest fel va fi probabil frustrantă. Se vor alterna perioade de câștiguri relativ rapide, dar limitate ucrainene, cu perioade lungi statice. Dar atâta timp cât forțele ucrainene continuă să avanseze periodic și rușii se vor dovedi incapabili să-i oprească, războiul nu va fi blocat.

Scenariile mai puțin probabile ar putea duce la câștiguri ucrainene mai rapide. Ucrainenii ar putea să-și dea seama cum să-și integreze tehnica occidentală și sovietică într-o forță de penetrare eficientă și să traverseze liniile rusești rapid în una sau două locații, descoperind apărarea rusă. Este imposibil să știm din afara centrelor de comandă ucrainene dacă contraofensiva începută pe 26 iulie este menită să atingă un obiectiv atât de mare, darămite dacă poate. Cu toate acestea, este cu siguranță plauzibil că războiul ar putea lua o astfel de întorsătură.

Un alt scenariu improbabil, dar posibil, este ca forțele ruse să sufere o prăbușire generală sub presiunea prelungită ucraineană și o ruptură în secțiuni importante ale liniei chiar și în absența unei pătrunderi ucrainene

Sau, desigur, contraofensiva ucraineană ar putea pur și simplu să se oprească. Dacă nu este clar că rușii îi pot împiedica pe ucraineni să avanseze la infinit, nici nu este sigur că ucrainenii pot susține presiunea suficient de mult pentru a-i uza pe ruși.

Dar ucrainenii pot reuși în mai multe moduri, în timp ce rușii trebuie să reziste cu îndârjire fără opțiuni reale. Indiferent de rezultatul efortului în curs de desfășurare din regiunea Zaporojie, situația favorizează Ucraina.

Susținătorii Ucrainei trebuie să evite să se grăbească la concluzii premature despre perspectivele Ucrainei. Este mult prea devreme pentru a prognoza rezultatul contraofensivei ucrainene și nu există nicio bază pentru a presupune că aceasta va eșua. Occidentul trebuie să internalizeze realitatea că succesul ucrainean va fi probabil mai lent și mai costisitor decât au sperat mulți.

Va fi marcat de momente de speranță și dezamăgire. Prin urmare, Occidentul trebuie să se pregătească să furnizeze Ucrainei materialele de care va avea nevoie pentru o campanie lungă și să se concentreze să le aducă în Ucraina cât mai repede posibil, mai degrabă decât să le introducă treptat.

Trimiterea în Ucraina a mai multor echipamente de deminare este, evident, cea mai urgentă cerință. Dar Ucraina va avea nevoie de mult mai multe vehicule blindate occidentale, inclusiv tancuri, cât și transportoare blindate de personal, deoarece nu mai există tancuri din epoca sovietică.

Ucraina va avea nevoie și de avioane de luptă occidentale. Este derutant să auzim în Occident argumentele că Ucraina nu are nevoie de avioane de luptă. Forțele NATO nu s-ar angaja niciodată să efectueze pătrunderi mecanizate în pozițiile defensive pregătite fără superioritate aeriană. Ucrainenii o fac acum pentru că nu au de ales, dar plătesc un preț mare.

Ei au nevoie de capacitatea de a ține aeronavele rusești departe de cerul deasupra câmpului de luptă și de a-și folosi propriile aeronave pentru a le ajuta în avans. 

Sprijinul occidental în sine nu poate face ca Ucraina să câștige, dar limitarea sau reținerea acestui sprijin poate face Ucraina să eșueze.

Forțele ucrainene se confruntă, cu siguranță, cu numeroase provocări în contraofensiva în curs, dincolo de lipsa echipamentului pe care Occidentul îl poate oferi și nu există o explicație unică pentru ritmul mai lent decât s-a așteptat al Ucrainei.

Ucraina se confruntă cu propriile provocări de personal după 17 luni de război, în special din cauza pierderii personalului veteran. Forțele de la Kiev încearcă să integreze personal nou, echipamente noi și abordări noi învățate de la NATO în mijlocul operațiunilor majore și, de înțeles, se confruntă cu complicații. Tendința unor analiști și oficiali guvernamentali de a se concentra asupra provocărilor ucrainene, cu excluderea factorilor exogeni – și uneori de a argumenta că forțele ucrainene ar reuși cu ceea ce au dacă ar lupta doar așa cum afirmă NATO că ar trebui să lupte– este periculoasă. Printre multe alte lucruri, ucrainenii nu pot lupta așa cum ar lupta NATO, deoarece îi lipsesc atât de multe capacități pe care forțele NATO le-ar aplica în mod natural, în special puterea aeriană și lovituri de precizie cu rachete cu rază lungă.

Există un lucru pe care Occidentul nu trebuie să facă. Nu trebuie să piardă din vedere importanța ajutorului ca Ucraina să elibereze terenul vital din punct de vedere strategic din sud pe care se concentrează acum contraofensiva. Aceasta nu este o chestiune de altruism. Europa și SUA au nevoie ca acest război să se încheie într-un mod care să reducă cât mai mult posibil probabilitatea ca rușii să lanseze un nou război de răzbunare și cucerire peste câțiva ani.

Pozițiile pe care rușii le dețin acum în sud sunt mult mai avantajoase din punct de vedere militar și economic decât cele pe care le dețineau înainte de invazia din 2022. Ele paralizează economia Ucrainei, rupând-o de la accesul la comerțul internațional prin Marea Neagră și privând-o de bogăția minerală din est, care fusese unul dintre principalele sale motoare economice, precum și de suprafețe mari de teren agricol. Contează pentru Ucraina și Occident unde sunt trasate liniile atunci când luptele se opresc – și interesele occidentale și ucrainene sunt grav afectate, dacă vor rămâne acolo unde sunt acum.

Prin urmare, trebuie să ne concentrăm mai puțin pe cum să punem rapid capăt acestui război și mai mult pe cum să ne asigurăm că un alt război nu va urma curând. Asta înseamnă să ne angajăm pentru succesul Ucrainei în acest demers și să evităm tentația de a spune: „Ei bine, le-am dat ceea ce aveau nevoie pentru a reuși și au ratat. Ce păcat.”

Va fi mai mult decât o rușine dacă sprijinul occidental pentru Ucraina se erodează până la punctul în care Kievul va fi constrâns să accepte o pace (pe care Rusia încă nu o oferă, este important de menționat) injustă.

Ucraina este încă în joc, iar numeroasele avantaje structurale pe care le are oferă motive întemeiate de a ne aștepta ca forțele ucrainene să elibereze pământuri vitale și oamenii care trăiesc pe ele, însă doar dacă Occidentul își menține ferm sprijinul pentru Kiev.

Editor : Robert Kiss