Testele ADN au confirmat că Francois Vérove, bărbatul care a mărturisit că este un criminal în serie căutat de poliția franceză timp de zeci de ani, este într-adevăr autorul crimelor care au șocat Parisul în anii 1980 și 1990. Bărbatul, cunoscut ca Le Grêlé (Ciupitul), s-a sinucis după ce polițiștii l-au chemat la un interogatoriu, relatează BBC.
Crimele și violurile sale au șocat Parisul între 1986 și 1994, dar până acum nu au fost rezolvate. Printre crimele șocante care i-au fost atribuite s-a numărat asasinarea lui Cécile Bloch, în vârstă de 11 ani. A fost dată dispărută după ce nu a ajuns la școală, în 1986.
„Nu vom ști niciodată toate crimele comise de Le Grêlé”, a spus Didier Saban, un avocat care reprezintă familiile victimelor.
ADN-ul lui Vérove a apărut în cazul a patru crime și șase violuri, dar Saban a spus că există, fără îndoială, mai multe crime, iar moartea sa a lăsat multe familii fără răspunsuri.
Un portret al lui Le Grêlé a atârnat de zeci de ani pe pereții brigăzii criminale a poliției judiciare din Paris. Schița a fost făcută cu ajutorul fratelui vitreg al lui Cécile Bloch, care l-a văzut pe criminal în clădire, în ziua crimei. Își amintește că i-a urat o zi „foarte, foarte bună”.
Moartea fetiței a rămas o crimă cu autor necunoscut timp de zeci de ani. Dar un magistrat de instrucție a decis recent să trimită scrisori către 750 de jandarmi aflați în acea perioadă în regiunea Parisului.
Bărbatul în vârstă de 59 de ani găsit mort fusese jandarm înainte de a deveni ofițer de poliție și, ulterior, s-a penisionat. Soția sa l-a declarat dispărut pe 27 septembrie, la trei zile după primirea scrisorii.
Corpul său a fost descoperit într-un apartament închiriat în satul de pescari Grau-du-Roi de pe coasta mediteraneană, împreună cu un bilet de sinucigaș.
Conținutul scrisorii nu a fost confirmat, dar presa franceză a relatat că „Ciupitul” a mărturisit că a experimentat „impulsuri anterioare”, dar că apoi „și-a revenit”. Se pare că a recunoscut că a comis crime, fără a detalia însă victimele sau circumstanțele acestora.
În afară de uciderea fetiței de 11 ani, dovezile ADN l-au legat pe bărbat și de alte crime și violuri. Acestea au inclus uciderea lui Gilles Politi, în vârstă de 38 de ani, și a soției sale Irmgard Müller, în 1987.
Presa locală relatează de asemenea că a fost legat de asasinarea unei tinere de 19 ani, Karine Leroy, care a fost găsită moartă în 1994 la marginea unei păduri. Și ea a dispărut în timp ce mergea la școală.
În cazurile de viol, care au avut ca victime inclusiv două fete în vârstă de 14 și 11 ani, suspectul s-ar fi identificat ca polițist.
„Am avut această convingere că este fie polițist, fie jandarm, atât din cauza violenței pe care a folosit-o împotriva victimelor sale, cât și din tactica pe care a adoptat-o”, a spus avocatul familiilor victimelor.
Editor : M.B.