„Teritoriul de dincolo de drum este interzis”: Cum îi alungă coloniștii israelieni pe palestinienii din Cisiordania

Data publicării:
Proteste Palestina Israel
Din cele 77 de ferme și avanposturi israeliene în Cisiordania, 66 dintre ele au fost înființate în ultimii 10 ani. Explozia așezărilor israeliene de pe teritoriile palestiniene a început în mandatul lui Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Pe o parte a drumului care străbate Valea Iordanului în Cisiordania ocupată, iarba crește înaltă în ciuda caniculei, iar pe partea cealaltă, tot ce ar fi putut fi mâncat de oi și capre a dispărut demult. Această diferență este singurul semn vizibil al celei mai mari schimbări strategice de până acum în bătălia pentru controlul Zonei C, reprezentând 60% din teritoriul Cisiordaniei, aflată sub controlul total al Israelului și anume cazurile tot mai dese în care coloniștii israelieni se folosesc de păstorit pentru a ocupa cât mai mult teritoriu cu cel mai mic efort, scrie The Guardian.

„Cândva puteam să ne ducem oile și caprele peste tot prin munți și prin vale”, a spus Mohammed, un băiat de 16 ani care are în grijă o turmă de 200 de animale, de pe partea drumului unde palestinienii sunt în siguranță. „Acum drumul este granița și dincolo de el [accesul] este interzis”.

„Coboară de pe munte și iau apă, pun mâna pe teritoriu, dar aduc capre”, a spus Abu Fadi, un beduin păstor de 52 de ani din Al-Auja, un sat la nord de Ierihon (Jericho). „Nu mai este destul spațiu, iar prețul nutrețului crește. Suntem presați pe ambele fronturi.”

În jur de 450.000 de israelieni au colonizat ceea ce acum se numește Zona C a Cisiordaniei de când ocuparea teritoriilor palestiniene a început în 1967, unii din rațiuni religioase sau naționaliste, alții pentru că traiul este mai ieftin. Prezența lor este văzută de majoritatea comunității internaționale ca un obstacol major în calea găsirii unei soluții pașnice durabile.

Ceea ce era cândva un stil de viață de pionier a devenit acum de cele mai multe ori unul confortabil: unii dintre primii coloniști trăiesc acum în condiții foarte bune și s-au îmbogățit, protejați de paznici, garduri cu sârmă ghimpată și camere de supraveghere. Armata israeliană aplică legea militară pentru palestinieni și legea civilă pentru coloniști.

Israel Palestina Cisiordania
Regiunea controlată de ciobanii coloniști este de peste 24.000 de hectare, sau 7% din teritoriul Cisiordaniei controlat de Israel. Aceștia sunt ajutați de multe ori cu donații și alocații din partea guvernului israelian. Foto: Profimedia Images

Explozia așezărilor israeliene de pe teritoriile palestiniene a început în mandatul lui Donald Trump

În ultimii 10 ani, sectorul de dreapta a mișcării coloniștilor a încercat o metodă diferită și s-au bucurat de un mare succes, potrivit lui Dror Etkes, un fondatorul ONG-ului Kerem Navot și un expert în subiectul politicilor funciare israeliene de pe teritoriul Cisiordaniei.

O investigație a Kerem Navot a dezvăluit faptul că acum există 77 de ferme și avanposturi israeliene în Cisiordania: 66 dintre ele au fost înființate în ultimii 10 ani, iar 46 dintre acestea în ultimii 5 ani și fac parte dintr-o explozie a așezărilor israeliene de pe teritoriile palestiniene ce a început în timpul mandatului lui Donald Trump.

Regiunea controlată de ciobanii coloniști este de peste 24.000 de hectare, sau 7% din Zona C a Cisiordaniei. Aceștia sunt ajutați de multe ori cu donații și alocații din partea guvernului israelian sau alte instituții finanțate public.

„Asta este cea mai importantă schimbare în Cisiordania din ultimii zeci de ani. Întreprinderea coloniștilor era cândva despre crearea de comunități, iar acum de multe ori cineva vine singur pentru a deschide o fermă și, poate, mai târziu își aduce familia, trăind ca în Vestul Sălbatic”, a spus săptămâna trecută Etkes, în timpul unei vizite a jurnaliștilor de la The Guardian în mai multe comunități palestiniene și de coloniști din Valea Iordanului.

„Inițial, sunt foarte violenți când îi alungă pe palestinieni, dar odată ce se stabilesc devin mai puțin violenți”, a explicat Etkes. „Simt că pământul este al lor, ca și când nu mai au nevoie să fie cât mai numeroși sau de armată ca să fie în siguranță”.

Violențele legate de controlul teritoriului din Cisiordania sunt în creștere: în 2021, ONU a înregistrat 450 de atacuri ale coloniștilor împotriva palestinienilor și 160 de atacuri ale palestinienilor împotriva coloniștilor.

Israel Palestina Cisiordania
Violențele legate de controlul teritoriului din Cisiordania sunt în creștere: în 2021, ONU a înregistrat 450 de atacuri ale coloniștilor împotriva palestinienilor și 160 de atacuri ale palestinienilor împotriva coloniștilor. Foto: Profimedia Images

Drama familiei de beduini bătuți de coloniștii israelieni

Populația din Ras al-Tin, un cătun de beduini din Valea Iordanului, încă nu și-a revenit după un incident violent de săptămâna trecută: în jur de 20 de coloniști păstori care trăiesc pe un vârf de deal alăturat au intrat marți seara în sat cu mașinile, acompaniați de 10 soldați israelieni.

Potrivit celorlalți locuitori, coloniștii au intrat într-o casă și au început să îi bată pe cei patru membri ai familiei care trăiau acolo cu batoane cu cuie în timp ce soldații îi priveau. Mustafa Ka'abanh și fiii săi, Ahmad și Muhamma, au fost încătușați și bătuți, iar tinerii au fost arestați.

Mama lor în vârstă de 50 de ani a fost bătută atât de rău că a rămas în comă în spitalul din Ramallah mai multe zile. Mustafa a fost reținut pentru patru zile după ce a ieșit din spital, iar copiii lor au rămas în custodie în închisoarea militară Ofer.

Armata israeliană a spus că soldații săi au fost trimiși la locul faptei pentru a separa o altercație dintre civili israelieni și palestinieni și au fost atacați cu pietre de doi dintre localnici.

„Coloniștii am auzit că au venit pentru că erau supărați din cauza unui incident cu o vacă, iar asta a fost răzbunarea lor, dar noi nu am avut nimic de-a face cu asta”, a povestit o rudă a familiei atacate. „Nu există opresiune mai gravă pe lumea asta decât să nu fii în siguranță în propria ta casă. Nu este vorba despre cine are voie să crească animale și unde. Ei vor să scape cu totul de noi.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Liviu Dragnea, “trădarea” supremă față de PSD: “Presă plătită îl apără pe Ciolacu în cazul Nordis!”
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Elena Lasconi, fotografii cu fiica ei, înainte de alegeri. „Avem multe de învățat de la copiii noștri”
Newsweek
HAOS la Poșta Română: Peste 2.000.000 de pensii, în pericol să nu fie livrate. Guvernul intervine
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Incident grav în Cluj: un bărbat a căzut în puțul liftului. Victima a fost intubată și transportată la spital
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...