Tânărul beat și fără permis care a lovit 6 copii pe trecerea de pietoni a fost arestat preventiv. Una dintre victime a murit

Data actualizării: Data publicării:
echipaje smurd la locul unui accident
6 copii au fost loviți de o mașină pe trecerea de pietoni.

Autorul accidentului de la Petroşani, în care un copil de 11 ani şi-a pierdut viaţa, iar cinci au fost răniţi în timp ce traversau strada pe o trecere de pietoni, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, potrivit IPJ Hunedoara.

Potrivit poliţiştilor, suspectul, în vârstă de 19 ani, din Aninoasa, a urcat la volan fără să aibă permis de conducere şi după ce consumase băuturi alcoolice. După producerea accidentului, tânărul a fugit de la locul faptei, fiind prins şi reţinut, în scurt timp, de poliţişti, relatează Agerpres.

Cei şase copii care au fost accidentaţi miercuri seară, în timp ce traversau strada prin loc marcat, aveau vârste cuprinse între 11 şi 14 ani.

Joi, unul dintre minori, în vârstă de 11 ani, a decedat la secţia de Terapie intensivă a spitalului din Petroşani. Alţi trei copii au fost transferaţi la un spital din Timişoara. Ceilalţi doi răniţi au rămas internaţi la Petroşani şi au fost vizitaţi de prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, şi de primarul municipiului, Tiberiu Iacob-Ridzi.

Copiii sunt în stare bună şi vor fi externaţi în următoarele zile, a precizat prefectul Călin Marian.

Ulterior, prefectul şi primarul din Petroşani s-au dus la locul unde s-a petrecut accidentul şi au transmis condoleanţe tatălui băiatului decedat.

După decesul copilului, cercetările în dosarul penal deschis de poliţişti au fost extinse pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului unui eveniment rutier fără încuviinţarea poliţiştilor, conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice şi conducere fără permis.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri