Talibanii le interzic femeilor să mai meargă la universitate

Data publicării:
studente-afgane
Interzicerea accesului în universităţi pentru femeile din Afganistan vine la trei luni după ce acestea au dat examenul de admitere la facultate. Foto: Profimedia Images

Talibanii au anunțat că femeile din Afganistan nu mai au voie să meargă la universitate. Un document în acest sens a fost trimis de ministrul Educației Superioare din Afganistan către toate universitățile private sau de stat din țară, scrie BBC.

Potrivit oficialului, decizia va avea efect imediat.

Măsura vine la trei luni după ce multe femei din Afganistan au dat examen de admitere pentru a intra la facultate. Însă și atunci, domeniile în care puteau aplica fuseseră limitate.

Astfel, acestea nu mai aveau acces la medicina veterinară, inginerie, economie și agricultură, iar accesul la facultățile de jurnalism fusese limitat sever.

După preluarea puterii de către talibani, anul trecut, studentele au fost separate de colegii lor bărbați în unitățile de învățământ superior.

Femeile au fost nevoite să folosească intrări separate. De asemenea, la orele la care asistau femei nu puteau preda decât profesoare, nu și bărbați.

În noiembrie, autoritățile au interzis accesul femeilor și în parcurile de distracție.

Editor : D.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri