Taiwanul spune că a reperat două nave de război ruseşti în largul coastelor sale. Prezenţa fregatelor este neobişnuită

Data publicării:
nave din flota de nord a marinei ruse
Foto: Profimedia Images

Taiwanul a reperat două nave de război ruseşti în largul coastei sale de est marţi şi şi-a trimis propriile avioane şi nave pentru a asigura supravegherea acestora, a indicat Ministerul Apărării din insulă, potrivit Reuters şi AFP.

Cele două fregate au navigat în direcţia nordică în largul coastei de est a Taiwanului şi apoi "au plecat din zona noastră de răspuns" în direcţia sud-est, în largul oraşului-port Suao, unde se află o importantă bază navală taiwaneză, subliniază ministerul într-un comunicat publicat marţi seara târziu.

Conform textului, navele ruseşti au fost detectate în jurul orei locale 23:00 (15:00 GMT).

Armata taiwaneză a trimis avioane şi nave pentru supravegherea fregatelor ruseşti şi a activat sisteme de rachete de la ţărm, a adăugat instituţia de apărare din Taipei, fără a oferi alte detalii, scrie Agerpres.

Dacă Taiwanul raportează aproape zilnic prezenţa unor nave chineze în apropierea apelor sale, prezenţa fregatelor ruseşti este neobişnuită, notează AFP.

Agenţia rusă de presă Interfax a relatat marţi că un detaşament de nave din cadrul Flotei ruse din Pacific a intrat în sudul Mării Filipinelor după ce a traversat Marea Chinei de Sud pentru a îndeplini sarcini în cadrul unui marş maritim de lungă distanţă.

Navele au efectuat mai multe exerciţii, între care "simularea unei bătălii navale pentru respingerea unui atac cu rachete din partea unui inamic fictiv pe mare", conform Interfax.

La fel ca SUA, principalul aliat al Taiwanului, şi multe alte ţări europene, Taipeiul a impus sancţiuni împotriva Rusiei după invazia în Ucraina, în special în ceea ce priveşte exporturile de componente pentru calculatoare şi maşini, un sector în care insula excelează.

Taiwanul, guvernat democratic, pe care China îl consideră drept parte a propriului teritoriu, a semnalat cu regularitate în ultimii trei ani că nave de război şi avioane chineze operează în jurul insulei, în timp ce Beijingul încearcă să îşi afirme pretenţiile teritoriale, potrivit Reuters.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gabriel Cotabiță, greu încercat de moarte! Prin ce a trecut artistul și ce ascundeau aparițiile sale...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Eros Ramazzotti, apariție rară în public. Starul italian în vârstă de 61 de ani, fotografiat pe străzile din...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”