Sute de lideri religioși, printre care și arhiepiscopul Desmond Tutu, cer interzicerea terapiei de conversie pentru homosexuali

Data publicării:
Protestatari pro LGBT la referendum
Terapia de conversie este deja interzisă în Elveția și în zone din Australia, Canada și SUA. Sursă foto: Getty Images

Peste 370 de lideri religioși din întreaga lume cer interzicerea terapiei de conversie pentru persoanele gay (încercarea de a schimba orientarea sexuală sau identitatea de gen a unei persoane). Declarația care solicită suprimarea acestei practici va fi lansată miercuri și este semnată de reprezentați ai tuturor marilor credințe ale lumii, transmite BBC.

Printre semnatari se află arhiepiscopul sud-african Desmond Tutu, fostul șef-rabin al Irlandei, David Rosen, precum și fostul președinte al Irlandei, Mary McAleese.

De asemenea, premierul britanic Boris Johnson a promis că va interzice terapia de conversie, după ce în iulie a declarat că practica este „absolut respingătoare” și că nu își are locul în țară.

Guvernul nu a oferit încă detalii despre interdicția practicii de conversie, încă a susținut că se fac cercetări pentru a stabili care este planul ce trebuie urmat.

Ce este terapia de conversie

Termenul „terapie de conversie” se referă la orice formă de tratament sau psihoterapie care are ca scop schimbarea orientării sexuale a unei persoane sau suprimarea identității de gen a unei persoane.

Poate varia de la tratamentul cu șoc electric la învățături religioase sau terapie, acestea fiind menite să schimbe identitatea sexuală a unei persoane.

Aceasta practică este deja interzisă în Elveția și în zone din Australia, Canada și SUA.

Editor : Ioana Coman

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri