Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, o pro-europeană opozantă a guvernului condus de partidul Visul Georgian, a refuzat să semneze o lege care restrânge drepturile comunităţii LGBT+, au anunţat miercuri serviciile sale, textul fiind condamnat ferm de Occident, relatează AFP, potrivit Agerpres.
Preşedinta Zurabişvili „a refuzat să semneze legea şi a trimis-o înapoi în Parlament, fără a i se opune prin veto", a declarat purtătoarea de cuvânt a preşedinţiei georgiene, Marika Bocioidze.
Legea interzice „propaganda relaţiilor homosexuale şi a incestului" în instituţiile de învăţământ şi la emisiunile TV, şi de asemenea oferă baza legală pentru interzicerea manifestaţiilor ce promovează relaţiile homosexuale, precum paradele „Pride", şi a afişării drapelului curcubeu al comunităţii LGBT+.
Interzicerea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex, deja consfinţită în Constituţia Georgiei, este reafirmată în noua lege, care interzice şi schimbarea de sex pe cale chirurgicală. De altfel, sondajele efectuate în această ţară creştin-ortodoxă relevă o respingere largă a ideii căsătoriei între persoanele de acelaşi sex.
Legea ar urma totuşi să intre în vigoare în condiţiile în care preşedintele Parlamentului are puterea de a o semna în cazul refuzului preşedintei ţării.
În septembrie, Parlamentul georgian a adoptat acest text de lege asupra „valorilor familiale şi protecţiei minorilor", şi care interzice „propaganda relaţiilor homosexuale".
Textul, similar cu o legislaţie existentă în Rusia, a fost aprobat de deputaţii partidului de guvernământ Visul Georgian.
Activiştii susţin că noua lege este menită să atragă susţinerea populaţiei conservatoare înaintea alegerilor din 26 octombrie, în timp ce opoziţia acuză partidul de guvernământ Visul Georgian că se apropie de Rusia şi pune în pericol aderarea ţării la UE.
La începutul lunii septembrie, criticând legea votată acum şi aflată atunci în dezbatere, Bruxellesul a estimat că aceasta „aduce atingere drepturilor fundamentale ale georgienilor şi riscă să sporească stigmatizarea şi discriminarea unei părţi a populaţiei".
Georgia a primit în decembrie 2023 statutul de ţară candidată la UE, dar negocierile de aderare nu au început, procesul de aderare fiind, de facto, blocat de Comisia Europeană, care doreşte o schimbare a guvernului de la Tbilisi, ce acuză Bruxellesul că atacă valorile tradiţionale.
Editor : C.S.