Prim-ministra Suediei, Magdalena Andersson, spune că aderarea la NATO a țării nu va fi una luată „cu lejeritate”. În ultimele săptămâni, și Suedia și Finlanda, două țări tradițional neutre, au devenit tot mai receptive la ideea aderării la NATO, o consecință a războiului pe care Rusia l-a pornit împotriva Ucrainei.
„Am fost nealiniaţi timp de 200 de ani şi acest lucru ne-a fost util (...), o decizie nu trebuie luată cu lejeritate”, a spus şefa guvernului suedez la o conferinţă de presă.
„Trebuie să reflectăm la ce este mai bine pentru Suedia. Să schimbăm calea sau să nu facem nimic, în ambele cazuri este o alegere şi niciuna dintre aceste două alegeri nu este simplă sau lipsită de riscuri”, a subliniat Magdalena Andersson.
Depunerea unei candidaturi la NATO este „o chestiune foarte, foarte dificilă care necesită o analiză aprofundată”, a insistat ea. Partidul său, în mod tradiţional opus aderării la NATO, a anunţat, cu o săptămână în urmă, că va lua o decizie asupra acestui subiect până pe 24 mai.
Agresiunea și atrocitățile Rusiei în Ucraina au provocat o creștere rapidă a opiniei favorabile față de aderarea la NATO în populația Suediei. Sondajele recente au arătat că majoritatea suedezilor își doresc, acum, aderarea la Alianța Nord-Atlantică.
O decizie privind aderarea la NATO este aşteptată în săptămânile următoare şi în Finlanda vecină, unde parlamentul de la Helsinki a început deja să dezbată subiectul.
Editor : Adrian Dumitru