Suedia, avertisment privind exercițiile militare controversate ale Rusiei în Marea Baltică

Data actualizării: Data publicării:
russia-725030

Autorităţile suedeze au emis avertismente cu privire la traficul maritim civil la Marea Baltică, înaintea unor exerciţii militare ale Marinei ruse şi unor teste ale unor rachete prevăzute săptămâna aceasta, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

O reprezentantă a Administraţiei Maritime suedeze, Marie Hallerfelt, a declarat marţi că exerciţii ale artileriei ruse în trei zone situate în sudul şi sud-estul Mării Baltice reprezintă un pericol la adresa navigaţiei începând de miercuri şi până vineri.

Exerciţiile - care includ tiruri de rachete de pe nave ruse - se desfăşoară într-o zonă situată între Suedia, Polonia şi Letonia, foarte aproape de oraşul suedez Karlskrona (sud), în care se află o bază navală-cheie.

Ministerul leton al Apărării l-a convocat săptămâna trecută pe ataştul militar rus, căruia i-a transmis îngrijorările sale cu privire la exerciţii.

Riga a denunţat aceste exerciţii drept o demonstraţie de forţă provocatoare şi inutilă.

Rusia i-a cerut Letoniei să închidă spațiul aerian pe o înălțime de 18 kilometri, iar tragerile de rachetă vor avea loc la o distanță de doar 40 de kilometri de coasta Letoniei. Un astfel de exercițiu militar fără precedent ar putea perturba zborul avioanelor civile și le-ar putea pune în pericol.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Iubirea” dintre Donald Trump și Elon Musk, pusă la încercare: planurile Tesla pentru...
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Pro FM
Cine va moșteni averea de sute de milioane de euro a lui Julio Iglesias. Are afaceri de succes, un avion de...
Film Now
Vârsta, doar un număr pentru ea! Halle Berry, irezistibilă la 58 de ani, într-o ținută transparentă, cu un...
Adevarul
SUA îi cer lui Zelenski să semneze acordul privind mineralele și refuză să susțină rezoluția ONU privind...
Newsweek
Ministrul de Finanțe, anunț despre creșterea pensiilor. Avem bani pentru 2.800.000 pensionari
Digi FM
Alexandru Ciucu a rămas, după divorț, în casa construită cu Alina Sorescu. Propunerile de neacceptat pe care...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Turiști terifiați de o creatură surprinsă pe o plajă din Mexic. De ce i se spune „peștele apocalipsei”
Film Now
Denise Richards, noi declarații despre decizia fiicei sale de a-și face cont pe un site de adulți: „La...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”