Capsula Starliner, care ar putea fi folosită pentru transportul astronauților americani, lansată de compania Boeing într-o misiune test, vineri, nu s-a stabilit pe orbita corectă, necesară pentru a ajunge la Stația Spațială Internațională (ISS), potrivit NASA, scrie Mediafax.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Șeful NASA, Jim Bridenstine, a anunțat într-un mesaj publicat pe platforma de micro-blogging Twitter că Starliner se află pe o orbită stabilă, dar nu pe cea calculată astfel încât să poată ajunge la ISS.
"Boeing și NASA colaborează pentru a analiza opțiunile disponibile privind testarea și misiunea, în timp ce Starliner rămâne pe orbita pe care se află în prezent", se arată într-un comunicat comun.
La bordul capsulei este un singur „pasager”
Capsula, care a fost lansată vineri, la ora 11.36 GMT, cu ajutorul unei rachete Atlas V, de la Centrul spațial Kennedy din Cape Canaveral, Florida, are la bord un singur "pasager", un manechin botezat Rosie, în onoarea lui "Rosie nituitoarea" (Rosie the Riveter), simbol al femeilor americane care munceau în fabrici în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.
La aproximativ 30 de minute după lansare, Starliner urma să fie îndreptată spre orbita programată, dar acest lucru nu s-a întâmplat, a declarat un purtător de cuvânt al Boeing, fără să ofere alte detalii.
Misiunea test Starliner urma să dureze opt zile, iar, dacă va fi un succes, NASA va putea utiliza capsula pentru transportul astronauților săi, începând de anul viitor, punând astfel punct unei pauze de nouă ani în ceea ce privește misiunile cu echipaj uman lansate din SUA. Starliner urma să se conecteze la ISS la 25 de ore de la lansare și era programată să se întoarcă pe Terra pe 28 decembrie.
NASA nu mai are mijloace de transport pentru astronauți din 2011
NASA nu mai are mijloace de transport pentru astronauți din 2011, când a renunțat la vechea sa flota de navete spațiale, folosită timp de 30 de ani. Agenția spațială americană depinde de rachetele rusești Soyuz pentru a-și duce astronauții pe Stația Spațială Internațională (ISS). Pentru fiecare astronaut american trimis în spațiu, NASA plătește suma de 82 de milioane de dolari.
În timpul administrației Barack Obama, NASA a semnat contracte în valoare de miliarde de dolari cu Boeing (4,2 miliarde de dolari) și SpaceX (2,5 miliarde de dolari), compania deținută de miliardarul Elon Musk, pentru a dezvolta capsule spațiale "made in USA" (fabricate în SUA).
În prezent, omologarea vehiculelor nu mai depinde decât de succesul misiunilor spațiale test, fără echipaj uman.
NASA: La începutul anului viitor, vom lansa astronauți americani, la bordul unor capsule americane
„La începutul anului viitor, vom lansa astronauți americani, la bordul unor capsule americane, de pe teritoriul american, pentru prima dată din 2011”, a declarat administratorul NASA, Jim Bridenstine, joi, la Centrul spațial Kennedy.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
SpaceX a depășit deja această etapă: în martie, compania a lansat capsula Crew Dragon spre ISS și a adus-o pe Terra fără probleme, având la bord manechinul Ripley.
Proiectele sunt separate de programul Artemis cu care NASA dorește să revină pe Lună, până în 2024. Misiunile lunare vor fi realizate cu ajutorul unei capsule adaptate pentru zborul în spațiu pe distanțe mai lungi, respectiv Orion, construită de Lockheed Martin.
Editor web: Liviu Cojan