Un farmacist american, acuzat că a încercat să distrugă sute de doze de vaccin anti-COVID-19, condamnat la 3 ani de închisoare

Data publicării:
Cutii cu doze de vaccin Moderna.
Un farmacist american a fost condamnat la 3 ani de închisoare, pentru că a încercat să distrugă sute de doze de vaccin anti-COVID-19. Foto: Profimedia

Un farmacist din statul american Wisconsin, care a pledat vinovat pentru că a încercat să distrugă sute de doze de vaccin anti-COVID19 produs de Moderna, a fost condamnat la trei ani de închisoare, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, relatează Reuters.

Steven R. Brandenburg, 46 de ani, a fost de asemenea condamnat la plata a 83.800 dolari despăgubiri către spitalul în care lucra, conform unei declaraţii publicate marţi de biroul procurorului din Wisconsin.

Bărbatul a fost de acord să pledeze vinovat la două capete de acuzare pentru tentativa de a altera produse de consum, neluând în considerare riscul ca o altă persoană să se afle în pericol de moarte sau de vătămare corporală, potrivit Agerpres.

Documentele instanţei au arătat că bărbatul a scos în mod intenţionat o cutie de doze de vaccin anti-COVID-19 dintr-o unitate frigorifică a spitalului în timpul unor schimbări de ture, în cursul nopţii, în decembrie anul trecut, se arată în declaraţia Departamentului de Justiţie.

Brandenburg era sceptic cu privire la eficacitatea vaccinurilor în general - mai ales faţă de vaccinul Moderna - şi le-a comunicat acest lucru colegilor săi de muncă în ultimii doi ani.

 

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri