Un Boeing 737 a ratat aterizarea și a intrat într-un râu din Florida

Data actualizării: Data publicării:
avion in rau

Un avion Boeing 737 care venea de la baza navală din Guantanamo Bay, Cuba, a ratat aterizarea pe pista bazei navale din Jacksonville, Florida, și a intrat în apele râului St Johns. La bord se aflau 136 de persoane, între care procurorul militar al SUA, relatează CNN.

Toată lumea este în viață la bord, a anunțat primarul orașului Jacksonville.

Totuși, 21 de persoane au fost transportate la spital, însă au traumatisme minore

Avionul nu s-a scufundat, ci se află în apă de mică adâncime. Râul St Johns, cel mai mare din Florida, se află chiar la capătul pistei bazei militare. 

Imediat, la fața locului au fost trimise echipe de securitate ale marinei americane și personal de urgență, care monitorizează situația. 

De vină pare să fi fost un rotor al avionului, care nu a funcționat bine. Incidentul s-a petrecut la ora locală 21:40. Avionul decolase cu patru ore întârziere, iar în Florida avusese loc o furtună puternică înainte de aterizarea ratată a aeronavei, o cursă charter privată.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri