Trump și-a angajat doi noi avocați pentru a-l apăra în procesul de impeachment, după ce mai mulți l-au părăsit

Data actualizării: Data publicării:
panou electric pe care scrie condamnati-l pe trump imediat
Donald Trump și-a angajat doi noi avocați, înaintea procesului de impeachment din fața Senatului SUA, după ce mai mulți l-ar fi părăsit. Foto: Profimedia Images

Fostul preşedinte american Donald Trump a anunţat, duminică, că a angajat doi noi avocaţi pentru a-l apăra în procesul în care e pus sub acuzare, programat să înceapă pe 9 februarie, informează AFP.

Anunţul vine după informațiile apărute sâmbătă în presă, potrivit cărora cinci avocaţi (dintre care doi ar fi urmat să conducă echipa juridică) au renunţat să-l reprezinte, din cauza dezacordurilor legate de linia de apărare.

"Avocaţii pledanţi foarte respectați" David Schoen şi Bruce L. Castor Jr vor conduce acum echipa, a anunţat Trump, într-un comunicat.

Castor a făcut carieră în domeniul dreptului penal, în timp ce Schoen este specialist în "procese pentru drepturile civile din Alabama şi apărare penală federală în New York, inclusiv pentru gulere albe (persoane cu funcţii de conducere în structuri statale sau private) şi alte cazuri complexe".

Schoen a colaborat anterior cu echipa de apărare a lui Trump şi cei doi "cred că punerea sub acuzare este neconstituţională", arată comunicatul.

Donald Trump a dorit ca avocaţii săi să continue să argumenteze teza fraudei electorale masive care a dus la victoria democratului Joe Biden, mai degrabă decât să se concentreze asupra inculpării unui preşedinte care nu mai este în funcţie, indicase CNN, care preciza că fostul preşedinte nu este dispus să discute pe acest subiect.

Procesul lui Donald Trump pentru "incitare la insurecţie", după ocuparea Capitoliului pe 6 ianuarie de către susţinători ai săi, urmează să înceapă pe 9 februarie.

Cu doar cinci senatori republicani dispuşi să se alăture votului celor 50 de senatori democraţi împotriva fostului preşedinte, este puţin probabil ca majoritatea de două treimi necesară, adică 67 de senatori, să fie atinsă.

Pe de altă parte, votarea unei moţiuni de cenzură ar avea nevoie de votul a cel puţin zece senatori republicani pentru a avea şansa de a fi adoptată, opţiune pe care unii o consideră posibilă.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...