Trump impune noi sancțiuni Coreei de Nord. Răspunsul dur al Phenianului

Data actualizării: Data publicării:
President Elect Trump Continues His "Thank You Tour" In Grand Rapids, Michigan
GRAND RAPIDS, MI - DECEMBER 9: President-elect Donald Trump looks on during a rally at the DeltaPlex Arena, December 9, 2016 in Grand Rapids, Michigan. President-elect Donald Trump is continuing his victory tour across the country. (Photo by Drew Angerer/Getty Images)

Donald Trump a semnat un decret care extinde sancţiunile la adresa Coreei de Nord. Astfel, SUA anunţă că nu va mai avea relaţii cu persoanele sau firmele - inclusiv bănci - care fac afaceri cu regimul de la Phenian. Liderul american a anunţat că şi China, cel mai important partener economic al Coreei de Nord, va înceta tranzacţiile. Replica a venit de la Kim Jong-un personal. Într-un comunicat, acesta spune că preşedintele SUA va plăti scump pentru declaraţiile şi deciziile sale.

Donald Trump, președintele SUA: Noul nostru ordin executiv va tăia sursele de venit care finanţează eforturile Coreei de Nord de a dezvolta cele mai periculoase arme cunoscute de om.

Steven Mnuchin, secretarul Trezoriei SUA: Instituţiile financiare străine sunt acum înştiinţate că, mai departe, pot alege fie să facă afaceri cu Statele Unite, fie cu Coreea de Nord, dar nu cu amândouă.

Donald Trump, președintele SUA: Sunt foarte mândru să spun, după cum poate aţi şi auzit cu puţin timp în urmă, China, banca lor centrală le-a cerut celorlalte bănci - şi este vorba despre un sistem bancar foarte mare - să înceteze imediat să mai facă afaceri cu Coreea de Nord.

Donald Trump a ameninţat, în primul său discurs în faţa Adunării Generale a ONU, că Statele Unite vor distruge complet Coreea de Nord şi l-a numit pe Kim Jong-un „omul rachetă sinucigaş”.

Dictatorul nord-coreean a răspuns la rândul său cu ameninţări: preşedintele SUA va plăti scump pentru acest discurs. Kim Jong-un a dar personal un comunicat - eveniment extrem de rar.

El a spus despre Donald Trump că este „tulburat mintal” şi că noile declaraţii ale acestuia, departe de a-l speria, l-au convins că a ales calea corectă pe care trebuie să o urmeze ţara sa.

Phenianul va analiza cele mai dure contramăsuri din istorie, a mai spus spus Kim Jong-un.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri