Trump: China să păstreze drona capturată de la US Navy

Data publicării:
trump

Preşedintele-ales Donald Trump afirmă într-un mesaj postat pe Twitter că Statele Unite ar trebui să lase Chinei planorul submarin fără pilot al US Navy pe care chinezii l-au confiscat în Marea Chinei de Sud, relatează The Associated Press, citată de News.ro.

trump
Foto: Guliver/GettyImages

„Ar trebui să spunem Chinei că nu vrem înapoi drona pe care ne-au furat-o - să-i lăsăm s-o păstreze!”, a scris Trump sâmbătă, la câteva ore după ce armata americană a anunţat că a ajuns la o înţelegere cu Beijingul în vederea înapoierii sondei.

Potrivit Pentagonului, drona a fost confiscată joi, în timp ce colecta date ştiinţifice neclasificate în Marea Chinei de Sud, pe care Beijingul o revendică aproape în întregime.

Statele Unite au cerut drona înapoi şi au denunţat o „confiscare ilegală” în apele internaţionale.

China a anunţat că a confiscat planorul subacvatic cu scopul de a asigura securitatea navigaţiei şi că-l va returna.

Era necunoscut imediat efectul, dacă va exista unul, pe care tweet-ul preşedintelui-ales îl va avea supra acordului cu chinezii, scrie AP.

Acesta a fost al doilea mesaj prin care preşedintele-ales s-a amestecat în controversă, sâmbătă seara, pe Twitter.

El a scris sâmbătă dimineaţa: „China fură drona de cercetare a Marinei Statelor Unite în apele internaţionale - o smulge din apă şi o duce în China într-o acţiune «unpresidented»”.

Ulterior, a revenit şi a scris corect „fără precedent” (unprecedented) în loc de „unpresidented”.

Relaţiile tensionate dintre Statele Unite şi China au fost rensionate şi mai mult după ce Trump a decis să vorbească la telefon cu preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen pe 2 decembrie.

El a spus mai târziu că nu se simte „legat de politica unei singure Chine” cu privire la statutul Taiwanului, dacă Statele Unite nu pot obţine avantaje comerciale sau alte avantaje de la China.

Beijingul consideră că acest teritoriu autonom face parte din China şi este dispusă să-l recupereze prin forţă dacă va fi necesar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri