Trump a împlinit 78 de ani. Mesajul pe care i l-a transmis Joe Biden
Donald Trump a împlinit vineri 78 de ani, o aniversare care le va reaminti alegătorilor că cei doi reprezentanţi ai principalelor partide care candidează în acest an la preşedinţia SUA sunt cei mai în vârstă candidaţi care au încercat vreodată să obţină această funcţie, relatează Reuters şi AFP.
Vârsta şi acuitatea mentală au fost în centrul competiţiei dintre republicanul Trump şi rivalul său democrat, preşedintele Joe Biden, primind adesea mai multă atenţie decât problemele politice de fond în perioada premergătoare alegerilor din 5 noiembrie.
Sondajele de opinie publică arată că americanii sunt mai îngrijoraţi de vârsta înaintată a lui Biden, care are 81 de ani. Dar, la 78 de ani, Trump este cu doar trei ani şi jumătate mai tânăr şi ar fi cea mai în vârstă persoană care va fi învestită vreodată în funcţie, dacă va câştiga un al doilea mandat.
Trump urmează să vorbească vineri la o petrecere aniversară organizată pentru el în West Palm Beach, Florida, de un grup de susţinători înfocaţi numit Club 47 USA.
În campania electorală, Trump nu a făcut în mod explicit o problemă din vârsta lui Biden, dar a încercat să profite de fiecare greşeală verbală a adversarului său, precum şi de mersul greoi al lui Biden, pentru a-l prezenta ca fiind inapt pentru Biroul Oval.
"Nu este vorba de vârstă, ci de competenţă mintală", a declarat purtătoarea de cuvânt a campaniei lui Trump, Karoline Leavitt, argumentând că alegătorii pot vedea contrastul dintre Biden şi Trump.
Mesajul lui Joe Biden
Biden a răspuns la îndoielile în legătură cu vârsta sa spunându-le alegătorilor să se concentreze pe realizările sale în funcţie ca dovadă a acuităţii şi puterii sale. De asemenea, el l-a descris pe Trump ca fiind o ameninţare la adresa democraţiei, în urma eforturilor sale de a anula alegerile din 2020, şi a criticat discursurile sale uneori incoerente, precum şi utilizarea unei retorici incendiare împotriva imigranţilor.
"La mulţi ani la 78 de ani, Donald. Ia-o ca de la un bătrân la altul: Vârsta este doar un număr", a postat Biden pe platforma X împreună cu un scurt videoclip în care pune în contrast acţiunile şi politicile sale cu cele ale lui Trump. "Aceste alegeri, însă, reprezintă o opţiune".
Într-un sondaj Reuters/Ipsos din februarie, aproximativ 78% dintre respondenţi - inclusiv 71% dintre democraţi - au declarat că Biden, deja cel mai în vârstă preşedinte, este prea bătrân pentru a lucra în guvern. De asemenea, o majoritate de 53% dintre respondenţi au declarat că Trump, care a fost preşedinte în perioada 2017-2021, era prea bătrân pentru a lucra în guvern.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Cât de apt este Trump?
Istoricul prezidenţial Timothy Naftali a declarat că Trump proiectează energie în apariţiile sale publice, ceea ce îl face să pară mai vivace din punct de vedere fizic decât Biden, dar asta nu înseamnă că Trump este mai ager din punct de vedere mintal. "Nu este clar, ascultându-i pe cei doi bărbaţi, cine îşi stăpâneşte mai bine facultăţile", a spus Naftali.
Allan Lichtman, profesor de istorie la American University şi cunoscut ca dând pronosticuri exacte despre cine câştigă alegerile prezidenţiale, a declarat că Trump a făcut gafe şi a răspândit informaţii false într-o măsură care ar trebui să ridice mai multe întrebări cu privire la capacitatea sa mintală. "Oamenii se concentrează cumva asupra greşelilor pe care le-a făcut Biden, ignorând în totalitate modul în care Trump pare să fie complet rupt de realitate", a spus el, citat de News.ro.
Trump şi Biden se află la egalitate în sondajele de opinie naţionale, cu Trump în frunte în mai multe dintre statele care ar putea decide competiţia din noiembrie.
Nu este clar în ce măsură vârsta va fi un factor în rezultatul final. Printre problemele pe care alegătorii le vor cântări se numără puterea economiei, care în general are performanţe bune, dar este afectată de inflaţie, precum şi imigraţia şi dreptul la avort.
De asemenea, alegătorii trebuie să ia în considerare şi problemele juridice ale lui Trump. Luna trecută, un juriu din New York l-a găsit vinovat de falsificarea înregistrărilor contabile pentru a ascunde o plată către o vedetă porno cu puţin timp înainte de alegerile din 2016. El se confruntă cu alte trei cazuri penale, deşi niciunul nu este probabil să ajungă la proces înainte de alegeri.
Prima dezbatere televizată, un test important
Prima dezbatere televizată din 27 iunie va fi un test important atât pentru Biden, cât şi pentru Trump, alegătorii urmărind derapajele verbale ca un posibil indicator al celui care s-ar putea să nu fie la înălţimea sarcinii de a conduce ţara.
Obiectiv vorbind, Joe Biden, în vârstă de 81 de ani, dă semne recurente de oboseală: mersul său este din ce în ce mai rigid şi este predispus la momente când pare să aibă atenţia distrasă. Videoclipuri cu preşedintele american îndepărtându-se cu greu de un grup de lideri G7, cu un zâmbet gol, împiedicându-se şi bâlbâindu-se, sunt partajate masiv pe reţelele de sociale.
Pe de altă parte, cert este că, în ultimele luni, şi Donald Trump a confundat numele mai multor oraşe şi lideri, a avertizat că lumea se îndreaptă spre un al doilea, şi nu al treilea, război mondial şi s-a lansat într-o serie de tirade incoerente.
Joi, în timpul unei discuţii cu uşile închise cu aleşii republicani, el ar fi calificat Milwaukee, un oraş strategic din multe puncte de vedere pentru alegerile americane, drept "oribil" - declanşând o avalanşă de critici şi întrebări.
Sunt aceste gafe repetate, înregistrările video în care apare agăţat de o balustradă pentru a nu aluneca, tremurând în timp ce bea un pahar cu apă, tot atâtea ilustraţii concrete ale declinului fostului preşedinte? Practic, este imposibil de spus, scrie AFP. Dar aceste secvenţe au mare succes la echipa lui Joe Biden, care este fericită să atragă din când în când atenţia asupra vârstei celuilalt candidat.
"Zombie"
Cu ocazia zilei de naştere a lui Donald Trump, tabăra preşedintelui democrat a emis vineri un comunicat însoţit de o fotografie mare şi deloc măgulitoare a republicanului transpirat, cu obrajii roşii şi trăsăturile trase. "La mulţi ani, Donald. Eşti un escroc, un ratat, un impostor şi o ameninţare pentru democraţia noastră", l-a atacat James Singer, purtător de cuvânt al echipei de campanie a lui Joe Biden. "În numele Americii, iată un cadou, în avans, pentru a 79-a ta aniversare: ne vom asigura că nu vei mai ajunge niciodată preşedinte", a adăugat el.
Aceste comentarii au stârnit o adevărată agitaţie în tabăra lui Trump, Joe Biden fiind descris în schimb ca fiind "slab şi incompetent".
"Este un zombie în moarte cerebrală", a declarat o purtătoare de cuvânt pentru AFP.
Dezbaterile privind vârsta preşedinţilor americani nu sunt ceva nou. În timpul celui de-al doilea mandat al lui Ronald Reagan, unii observatori puneau deja sub semnul întrebării deteriorarea capacităţii sale intelectuale.
Însuşi fostul preşedinte american Jimmy Carter, care la 1 octombrie ar împlini 100 de ani, a tras un semnal de alarmă într-o notă din 1994, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la "pericolul" pe care îl reprezintă pentru Statele Unite posibilitatea ca abilităţile unui preşedinte să fie slăbite de o "boală neurologică".
Donald Trump îşi va sărbători ziua de naştere în cadrul unei petreceri uriaşe într-o sală de bal gigantică din apropierea Mar-a-Lago, reşedinţa sa de lux din Florida. "Alăturaţi-vă nouă pentru a sărbători ziua de naştere a celui mai mare preşedinte din toate timpurile", scrie în invitaţie, care le cere participanţilor să se îmbrace în culorile drapelului american.
Trump urmează să ţină un discurs în jurul orei locale 19.00 (sâmbătă, ora 2.00, ora României).
Editor : A.P.
- Etichete:
- joe biden
- donald trump
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News