SUA trimit un portavion și un echipaj de operare bombardiere în Orientul Mijlociu. Este vizat Iranul

Data actualizării: Data publicării:
U.S. Navy Loads Weapons
Foto: GettyImages

Statele Unite vor trimite portavionul USS Abraham Lincoln şi un echipaj de operare de bombardiere în Orientul Mijlociu ca răspuns la „mai multe indicaţii şi avertizări îngrijorătoare” din partea Iranului, a anunţat consilierul pe securitate naţională John Bolton, notează CNN.

portavionul american Abraham Lincoln
Foto: GettyImages

Un oficial american a declarat pentru CNN că ameninţările sunt atât la adresa forţelor americane maritime cât şi a celor terestre. Trimiterea portavionului are ca scop prevenirea unor acţiuni militare din partea Iranului, a adăugat oficialul.

Într-un comunicat publicat de Casa Albă, Bolton a informat că SUA trimit portavionul şi echipajul pentru „a transmite un mesaj clar şi care nu poate fi interpretat greşit către regimul iranian: orice atac asupra intereselor Statelor Unite sau a ale aliaţilor va fi întâmpinat cu forţă”.

„Statele Unite nu doresc un război cu regimul iranian însă suntem pregătiţi să răspundem la orice atac chiar dacă ar fi indirect, al Gardienilor Revoluţiei sau prin forţele iraniene clasice”, se arată în comunicat.

Doi oficiali americani au declarat pentru CNN că acest comunicat public are ca scop intimidarea Iranului. Nu există indicii că ar urma acţiuni militare din partea Iranului.

Secretarul de Stat Mike Pompeo a declarat că aceste operaţiuni au fost plănuite „de ceva timp”.

„Îi vom trage la răspundere pe iranieni pentru atacurile asupra intereselor americane. Iar dacă acest lucru va avea loc fie indirect, printr-o miliţie şiită, prin Houthi sau Hezbollah, vom trage la răspundere conducerea iraniană”, a declarat Pompeo.

Preşedintele Hassan Rouhani a declarat sâmbătă că Iranul trebuie să se împotrivească sancţiunilor aplicate de Statele Unite prin continuarea exportării propriului petrol şi creşterea exporturilor de alte produse.

Rouhani a făcut comentariile la postul public de televiziune, după ce Washingtonul a cerut ca ţările care cumpără petrol iranian să oprească aceste achiziţii începând cu 1 mai sau vor fi vizate de sancţiuni.

Washingtonul vrea să forţeze Iranul să nu mai producă uraniu slab îmbogăţit şi să îşi extindă centrala nucleară.

Aceasta este a treia acţiune punitivă a SUA faţă de Iran în câteva săptămâni.

Săptămâna trecută, SUA au cerut ţărilor care cumpără petrol iranian să oprească aceste achiziţii, după ce au pus trupele de elită Gardienii Revoluţiei pe o listă neagră.

Eforturile lui Donald Trump de a izola politic şi economic Teheranul au început anul trecut odată cu retragerea SUA din acordul nuclear, negociat cu Iranul şi alte ţări în 2015.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cristela Georgescu a gafat în mulţime! A crezut că pare umilă, dar un detaliu a dat-o de gol, este vorba de...
Digi FM
Gene Hackman şi soţia sa, pianista Betsy Arakawa, erau căsătoriți de 34 de ani. Cum a început povestea lor de...
Pro FM
Încălțămintea Deliei, din nou subiect controversat. Fanii artistei au au răbufnit: „Și degetele unde sunt?”
Film Now
Câți bani ar fi câștigat fiica lui Charlie Sheen după ce și-a făcut cont pe un site de adulți: Are propria...
Adevarul
Maia Sandu i-a oferit cetățenia moldovenească ex-eurodeputatei Ramona Strungariu, noua șefă a unei importante...
Newsweek
Ciolacu anunță ajutoare la pensie pentru plata facturilor. Care e soarta cardului de energie?
Digi FM
Ce relație are Paula Seling cu fiica sa. Artista a dat tot din casă: „Sper că sunt confidenta și prietena ei”
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Cea mai curioasă pisică face senzație pe TikTok. Videoclipul a strâns milioane de vizualizări
Film Now
Declarațiile tulburătoare ale lui Gene Hackman. Ce spunea actorul care a fost găsit fără suflare în casă...
UTV
Cătălin Bordea este din nou singur! „Sunt singur cuc, nu mai am o relație”