SUA ar putea aproba un al treilea vaccin în ianuarie

Data actualizării: Data publicării:
cercetator care poarta combinezon masca si viziera se uita la eprubete
Vaccinul Johnson & Johnson împotriva COVID-19. Foto: Profimedia Images

Secretarul adjunct al sănătăţii din SUA, Brett Giroir, a afirmat, duminică, faptul că un al treilea vaccin care va preveni COVID-19 ar putea obține aprobarea SUA încă din luna ianuarie, conform Reuters.

Brett Giroir, secretar adjunct la Departamentul de Sănătate din SUA, a declarat pentru ABC News că încă nu au fost publicate date despre noul vaccin împotriva coronavirusului de la Johnson & Johnson, însă, dacă ar fi aprobat, ar oferi Statelor Unite al treilea vaccin, după cele produse de Pfizer Inc și Moderna Inc, potrivit Mediafax.

Vaccinul dezvoltat de Johnson & Johnson a luat în octombrie o pauză, după ce un voluntar s-a îmbolnăvit „inexplicabil”. Johnson & Johnson a anunţat atunci că a întrerupt temporar studiile clinice pentru vaccinul împotriva COVID-19 pe care îl dezvoltă din cauza unei boli inexplicabile a unui participant la studiu, potrivit Reuters.

J&J a precizat că astfel de opriri sunt normale în cadrul unor teste de anvergură, care pot include zeci de mii de oameni, adăugând că o „pauză de studiu” în administrarea dozelor de vaccin candidat diferă de o oprire cerută de autorităţile sanitare.

Decizia J&J urma uneia similare a companiei AstraZeneca. În septembrie, AstraZeneca a întrerupt studiile în stadiu asupra vaccinului său experimental împotriva coronavirusului, dezvoltat împreună cu Universitatea din Oxford, din cauza unei boli inexplicabile la un participant din Marea Britanie.

 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Fenomenul care sfidează logica, Timp Negativ: Descoperirea despre natura realității care...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Loredana Groza, în bustieră și colanți mulați, la sală. Mândră de siluetă și abdomen, și-a făcut câteva...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Cât de sigură mai e România într-o Europă a atentatelor. Ce recomandă SUA. Expert: „Mai repede corupi un...
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
10 ani de la moartea lui Joe Cocker. Vocea răgușită l-a făcut unul dintre cei mai distinctivi vocalişti ai...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Imagini inedite cu un cerb care se bălăcește în Parcul Național Bucegi: „Cineva intră în jocul tânărului...
Film Now
Leonardo DiCaprio, apariție rară alături de tatăl său și de Al Pacino. La 81 de ani, George DiCaprio arată...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...