Guvernul american a anunţat luni arestarea unui bărbat acuzat că este un agent al Beijingului care a spionat disidenţii chinezi din zona Boston, relatează AFP, citată de news.ro.
Litang Liang, în vârstă de 63 de ani, a fost arestat marţi, 9 mai, şi a fost acuzat că a servit ca agent nedeclarat al Republicii Populare Chineze, potrivit unui comunicat al Departamentului de Justiţie.
Chinezul este suspectat că, între 2018 şi 2022, a livrat autorităţilor chineze informaţii despre membri ai comunităţii chineze din Boston care susţin democraţia în Taiwan. În special, el este acuzat că a transmis la Beijing numele unei persoane suspectate că ar fi deteriorat un steag chinezesc, un videoclip cu un activist filmat în timpul unei manifestaţii pro-Hong Kong sau fotografii ale unor disidenţi chinezi.
"Nu vom tolera eforturile Chinei de a influenţa discursul public şi de a ameninţa participarea civică în Statele Unite", a comentat Matthew Olsen, responsabilul pentru securitate naţională al Departamentului de Justiţie.
Litang Liang riscă o pedeapsă de până la zece ani de închisoare.
SUA arestează frecvent persoane acuzate că sunt spioni chinezi. În aprilie, doi chinezi care aveau şi cetăţenie americană au fost acuzaţi că au înfiinţat o "secţie de poliţie secretă" la New York pentru a-i monitoriza pe disidenţi.
Beijingul, care neagă orice acuzaţie de spionaj, nu se lasă mai prejos. Un american în vârstă de 78 de ani, rezident permanent în Hong Kong, a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă în China pentru "spionaj". Aceste cazuri tensionează din ce în ce mai mult relaţiile dintre cele două ţări, angajate într-o competiţie acerbă, pe plan diplomatic, militar, tehnologic şi economic.
Editor : A.P.