Statele Unite vor trimite Indiei imediat componente pentru producerea de vaccinuri, precum şi echipamente medicale, în contextul unei explozii a cazurilor de COVID-19, a anunţat duminică Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Biden, transmite AFP, citată de Agerpres.
„Statele Unite au identificat provenienţa anumitor ingrediente specifice, necesare producerii în India a vaccinurilor anti-COVID-19, care vor fi furnizate imediat Indiei”, a spus Jake Sullivan.
Totodată, Washingtonul se pregăteşte să trimită în India „medicamente, teste rapide de diagnostic, aparate de respirat şi echipamente de protecţie”, a continuat Sullivan.
Statele Unite studiază, de asemenea, posibilitatea de a trimite provizii de oxigen deoarece spitalele indiene se confruntă cu o lipsă gravă în acest domeniu.
Administraţia Biden finanţează deja „în mod substanţial” capacităţile de producţie a vaccinurilor din India, astfel încât această ţară să poată produce un miliard de doze de ser COVID-19 până la sfârşitul anului 2022, a adăugat consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american.
Anthony Fauci a menţionat o posibilă livrare în India a zeci de milioane de doze de vaccin AstraZeneca
Cu toate acestea, executivul SUA nu a menţionat trimiterea de vaccinuri în India, unde duminică s-a înregistrat un record mondial al numărului de infectări cu noul coronavirus, în timp ce presiunea politică în această chestiune se intensifică.
În cursul zilei de duminică, consilierul medical al Casei Albe, Anthony Fauci, a menţionat însă o posibilă livrare în India a zeci de milioane de doze de vaccin AstraZeneca.
Acest stoc este păstrat ca rezervă de către executivul american, vaccinul laboratorului anglo-suedez nefiind încă autorizat de autorităţile sanitare din SUA.
„Este un aspect care va fi luat în calcul în mod serios”, a declarat Anthony Fauci pentru ABC.
Mai multe state membre ale Uniunii Europene, precum Germania, Marea Britanie şi Franţa, s-au angajat duminică să ofere asistenţă de urgenţă Indiei.
Criza din India se amplifică, iar oamenii mor din lipsă de oxigen
Pentru a patra zi consecutivă, India a stabilit un record negativ în ceea ce privește numărul de noi cazuri de infectare cu coronavirus. Alți 349.691 de oameni au fost depistați cu Covid-19 în ultimele 24 de ore. Până duminică dimineața, alte 2.767 de persoane muriseră. Orașul Delhi este una dintre cele mai afectate zone, spitalele sunt copleșite de pacienți care mor din cauza lipsei de oxigen, iar cetățenii sunt disperați. Mai mult, crematoriile organizează incinerări în masă pentru a face față numărului mare de victime.
Editor : Liviu Cojan