Snowden îi cere lui Obama să-l graţieze

Data publicării:
Edward Snowden Speaks To The Guardian

Avertizorul de integritate Edward Snowden i-a cerut preşedintelui american Barack Obama să-l graţieze înainte de a-şi încheia mandatul, în ianuarie 2017, apreciind că dezvăluirile pe care le-a făcut au fost în folosul ţării sale, într-un interviu publicat marţi de cotidianul britanic The Guardian, relatează AFP, citată de News.ro.

Edward Snowden Speaks To The Guardian
Foto: Guliver/GettyImages

„Da, există legi care spun anumite lucruri, dar poate că de accea există puterea de a graţia - pentru excepţii, pentru lucruri care par ilegale la prima vedere, dar pe care dacă le priveşti din punct de vedere etic, atunci când vezi rezultatele, apar ca necesare, vitale”, declară el în această înregistrare video de câteva minute difuzată de ziar.

„Eu cred că, atunci când oamenii se uită la beneficii, este clar că începând din 2013 legile din ţara noastră s-au schimbat. Congresul, tribunalele şi preşedintele, toată lumea şi-a schimbat politica după aceste dezvăluiri. În acelaşi timp, nu a existat vreo probă publică potrivit căreia cineva să fi avut de suferit de pe urma lor”, adaugă fostul consultant al National Security Agency (NSA).

În iulie, Casa Albă a respins o petiţie care cerea graţierea necondiţionată a lui Snowden, cel care a dezvăluit în 2013 amploarea reţelei de spionaj electronice americane.

Edward Snowden „ar trebui să se întoarcă în Statele Unite pentru a fi judecat de către ai săi şi nu să se ascundă în spatele unui regim autoritarist. Pentru moment, el fuge de consecinţele faptelor sale”, a declarat Lisa Monaco, consiliera preşedintelui Barack Obama pentru securitate internă şi lupta împotriva terorismului.

Inculpat pentru spionaj în Statele Unite, informaticianul, care s-a refugiat în Rusia, riscă până la 30 de ani de închisoare în ţara sa.

El a furat numeroase documente secrete, pe când se afla în cadrul NSA, una dintre agenţiile de informaţii cele mai secrete din Statele Unite, specializată în interceptarea comunicaţiilor electronice.

Realizatorul Oliver Stone, al cărui film „Snowden” a fost proiectat pentru prima dată în lume sâmbătă, la Toronto, şi-a exprimat speranţa ca Barack Obama să-şi schimbe părerea.

„Domnul Obama ar trebui să-l graţieze (pe Snowden), iar noi sperăm acest lucru”, a declarat Oliver Stone. El a spus că-şi doreşte ca preşedintele să aibă „o străfulgerare care să-i arate calea” de urmat în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...