Peste trei sferturi dintre americani cred că instabilitatea politică este cea mai mare amenințare pentru SUA (sondaj)

Data actualizării: Data publicării:
Concept, american flag on cracked background
Foto: Getty Images

Marea majoritate a americanilor consideră instabilitatea politică drept cea mai mare ameninţare la adresa Statelor Unite unde democraţia s-ar putea „prăbuşi”, potrivit unui sondaj publicat miercuri care confirmă divizarea profundă a ţării la un an după asaltul asupra Capitoliului de la Washington de către partizani ai fostului preşedinte Donald Trump, notează AFP.

Potrivit unui sondaj realizat de universitatea Quinnipiac, 76% dintre cei chestionaţi sunt de părere că instabilitatea politică este cea mai gravă ameninţare la adresa ţării, faţă de numai 19% care citează ţările străine adversare ale Statelor Unite.

Cei mai îngrijoraţi sunt activiştii sau simpatizanţii democraţi (83%, faţă de 66% dintre republicani) şi tinerii de 18-34 de ani (80%), conform Agerpres.

Pe de altă parte, 58% dintre persoanele chestionate se tem de o „prăbuşire” a democraţiei lor, faţă de 37% care o consideră suficient de puternică pentru a depăşi diviziunile profunde din societatea americană.

Democratul Joe Biden, care la 20 ianuarie 2021 a promis că va „reconcilia” ţara după mandatul lui Donald Trump, pare să fi ratat pariul, 53% dintre americani estimând că aceste diviziuni se vor agrava în anii următori, comparativ cu doar 15% care prevăd o îmbunătăţire.

„Teama de un inamic intern, mai degrabă decât de o ameninţare străină subliniază o constatare amară a americanilor cu privire la o democraţie în pericol şi la adâncirea diviziunilor politice”, a comentat Tim Malloy de la Universitatea Quinnipiac.

Sondajul, realizat pe un eşantion de 1.313 adulţi americani chestionaţi între 7 şi 10 ianuarie (marjă de eroare de 2,7 puncte procentuale), confirmă alte anchete de opinie recente.

La începutul lui ianuarie, două treimi dintre americani erau de părere că atacul partizanilor lui Donald Trump împotriva sediului Congresului SUA la 6 ianuarie 2021 a fost „un semn al unei violenţe politice în creştere” şi că democraţia americană era încă „ameninţată” un an mai târziu, potrivit unui sondaj al canalului CBS News.

Seriozitatea acestui atac istoric asupra templului democraţiei americane este, totuşi, minimalizată de 44% dintre cei chestionaţi de Quinnipiac, potrivit cărora „s-a exagerat” şi doresc „să se meargă mai departe”. Au fost 38% în august 2021.

Acest sondaj arată şi o puternică lipsă de popularitate a lui Joe Biden, care a primit doar 33% opinii favorabile, faţă de 36% în noiembrie. Majoritatea alegătorilor dezaprobă acţiunea sa în lupta împotriva COVID-19, asupra economiei sau în politica externă.

Pentru 49% dintre cei chestionaţi, politica administraţiei sale divizează ţara, faţă de 42% care cred că o uneşte.

Membrii Congresului Statelor Unite sunt, de asemenea, prost văzuţi, cu 62% opinii nefavorabile pentru republicani şi 59% pentru democraţi.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri