O sportivă medaliată la Jocurile Olimpice l-a dat în judecată pe un bărbat din echipa medicală pentru că ar fi abuzat-o sexual

Data publicării:
aja evans bob sua
Aja Evans, sportivă americancă la bob, medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice din 2014. Foto: Profimedia Images

Aja Evans, medaliată cu bronz la bob la Jocurile Olimpice din 2014, a intentat un proces susţinând că un medic care a lucrat în cadrul echipei medicale a lotului Statelor Unite ale Americii a supus-o aproape un deceniu unor abuzuri sexuale şi hărţuiri în timpul tratamentului, relatează Reuters. 

Medicul respectiv, Jonathan Wilhelm, un chiropractician care locuieşte în Montana, precum şi Comitetul Olimpic şi Paralimpic al Statelor Unite (USOPC) şi Federaţia Americană de Bob şi Skeleton au fost numiţi ca inculpaţi în procesul intentat miercuri la o instanţă de stat din statul New York, transmite News.ro. 

Evans, în vârstă de 35 de ani, a declarat joi, într-un comunicat, că „molestarea şi agresiunea sexuală repetată” de către Wilhelm au lăsat-o „afectată fizic şi emoţional”. „Până în punctul în care mă confrunt cu o anxietate cronică şi mi-a dispărut afecţiunea pentru bob”. 

Acţiunea în instanţă arată că modul în care s-a comportat Wilhelm „oglindeşte abuzul perpetuat” de Larry Nassar, fostul medic al echipei de gimnastică a SUA, care execută o potenţială pedeapsă de 175 de ani de închisoare în urma condamnării sale din 2018 pentru abuzuri sexuale asupra gimnastelor. 

Ryan Stevens, un avocat al lui Wilhelm, a declarat că clientul său „neagă din toată inima afirmaţiile detestabile împotriva sa” şi a numit compararea lui Wilhelm cu Nassar „ruşinoasă şi defăimătoare”. 

USOPC a declarat că nu a analizat plângerea, dar „rămâne hotărât să garanteze siguranţa şi bunăstarea sportivilor din echipa SUA”, inclusiv prin eliminarea abuzurilor. 

Potrivit avocatei lui Evans, Michelle Simpson Tuegel, clienta sa a suferit „abuzuri sexuale şi emoţionale abominabile şi persistente” din partea lui Wilhelm, despre care a spus că a fost protejat şi sprijinit de USA Bobsledding şi de „cultura tăcerii” din cadrul USOPC. 

Acţiunea în instanţă arată că Wilhelm a început să o trateze pe Evans în 2012 şi că, în timpul tratamentului, „a atins şi pipăit organele genitale şi corpul doamnei Evans, încălcând orice standarde medicale aplicabile”. 

Evans a spus că se ştia foarte bine în rândul sportivelor că Wilhelm, indiferent de accidentările lor, găsea un motiv pentru a „ajunge la adductori”, un grup de muşchi situaţi în interiorul coapselor. 

Ea susţine, de asemenea, că Wilhelm a fost reclamat pentru că le-a filmat şi fotografiat pe Evans şi pe alte sportive în diferite stadii de dezbrăcare în timpul şedinţelor de tratament şi înainte de competiţie la centrul de antrenament al USOPC din Lake Placid, New York. 

Evans şi coechipiera ei au raportat în mod oficial fotografierea repetată şi neconsensuală de către Wilhelm în 2017 către USA Bobsled, dar USOPC şi USA Bobsled au respins plângerea şi nu au iniţiat niciun fel de investigaţie. 

Acţiunea în instanţă are ca obiect despăgubiri nespecificate pentru durere şi suferinţă, daune medicale şi alte prejudicii, plus daune punitive.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) Un fragment de cometa a stralucit pe cerul Spaniei si al Portugaliei. "A fost ca in filme"